UPDATE: CCR a amânat decizia privind neconstituţionalitatea "mazilirii" lui Zgonea din fruntea Camerei Deputaţilor

Sesizările prin care Valeriu Zgonea acuză modul în care a fost înlăturat de la şefia Camerei Deputaţilor vor intra marţi pe agendă CCR.
Augustin Zegrean (Epoch Times România)
Loredana Diacu
21.06.2016

UPDATE: Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 28 iunie, dezbaterile referitoare la sesizările formulate de Valeriu Zgonea privind înlăturarea sa din fruntea Camerei Deputaţilor.

"Aprofundăm dezbaterile, reluăm şi pronunţăm pe 28 (n.r. iunie). Se reiau dezbaterile şi implicit când reiei dezbaterile se amână pronunţarea", a declarat judecătorul CCR Tudorel Toader, citat de evz.ro, după şedinţa Curţii.

Potrivit acestuia, decizia amânării s-a luat pentru "aprofundarea cercetării."

***

Judecătorii CCR vor discuta în şedinţa de marţi două sesizări formulate de Valeriu Zgonea, legate de revocarea sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

O primă sesizare a lui Zgonea vizează modificarea Regulamentului Camerei Inferioare. De asemenea, CCR analizează şi sesizarea de neconstituţionalitate la hotărârea Camerei Deputaţilor privind vacantarea funcţiei de preşedinte şi membru al Biroului permanent al forului.

Fostul şef al deputaţilor susţine că a invocat în sesizarea făcută la CCR faptul că prin modificările aduse Regulamentului Camerei se încalcă "tot ce este strict legat de atribuţiile constituţionale".

"Am atras atenţia că modificările la Regulament, în forma în care au fost făcute, încalcă prevederi ale CCR (…) Acolo sunt câteva noţiuni care au fost modificate neregulamentar de Comisia de regulament şi au fost încălcate de la articolul 85 până la articolul 155. Am atras atenţia că sunt câteva expresii care redefinesc dreptul şi CCR este singura care se poate pronunţa asupra constituţionalităţii modificărilor aduse Regulamentului Camerei.

Modificările care au fost făcute nu respectă spiritul Constituţiei, din punctul meu de vedere. Ele sunt aplicabile, ieri a fost făcută revocarea preşedintelui, ceea ce înseamnă că din expresia pe care o folosesc constituţionaliştii este un act legal şi regulamentar, dar neconstituţional", a explicat Valeriu Zgonea.

Reamintim că Zgonea, înlăturat din PSD şi de la şefia Camerei Deputaţilor după ce i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea, condamnat pentru fraudarea Referendumului din 2012, a trimis pe 7 iunie o scrisoare Biroului permanent în care solicita retragerea de pe ordinea de zi a hotărârii de modificare a Regulamentului prin care preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat mai uşor din funcţie.

"Am înaintat Biroului permanent un document în care am cerut Comitetului liderilor să scoată de pe ordinea de zi un punct care, din perspectiva mea, încalcă zeci de articole ale Regulamentului şi generează un precedent extrem de periculos pentru democraţia din România. Nu a existat o iniţiativă legislativă căreia să îi fie asimilat proiectul de hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei (hotărârea prin care se modifică articolul privind revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor — n.r.). Mai pe româneşte, în fals, a fost introdus un punct pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor sub identitatea de PHCD 50 care nu are niciun iniţiator, nicio comisie parlamentară nu l-a iniţiat, niciun grup de parlamentari nu a iniţiat această hotărâre de modificare a Regulamentului", explica, săptămâna trecută, Valeriu Zgonea, citat de Agerpres.

Potrivit fostului social-democrat, secretarul general al Camerei Deputaţilor are obligaţia să identifice cum a apărut pe ordinea de zi, într-un document oficial, timp de câteva săptămâni consecutiv, un document care nu respectă prevederile legale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor