UNSAR: Înfiinţarea ASF trebuie să aibă la bază o justificare prudenţială şi economică credibilă

Epoch Times România
19.12.2012

O decizie privind unificarea supravegherii pieţei de asigurări, de capital şi respectiv a fondurilor de pensii private trebuie să aibă la bază o justificare prudenţială şi economică credibilă, cu punerea în balanţムa avantajelor şi dezvantajelor aferente, potrivit UNSAR.

Guvernul a avizat, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) care urmează să preia, până în luna martie 2013, atribuţiile şi personalul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

"O decizie de unificare a supravegherii pieţei de asigurăƒri, de capital şi respectiv a fondurilor de pensii private -€“ pe lângムfaptul că este necesar sムfacムobiectul unei ample dezbateri cu asociaţiile profesionale a societăţilor care sunt subiecte ale supravegherii - trebuie sムaibムla bază, înainte de orice, o justificare prudentialムşi economicムcredibilăƒ, cu punerea în balanţムa avantajelor şi dezvantajelor aferente", a declarat directorul general al Uniunii Naţionale a Societăƒţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), Florentina Almăjanu, într-un comunicat transmis miercuri.

Astfel, reprezentanţii UNSAR consideră că este necesară o analiză "cu maximă responsabilitate şi realism" a oportunităţii comasarii, în regim de urgenţă, a autorităţilor de supraveghere şi control a pieţei de capital, pieţei de asigurări şi a segmentului de pensii administrate privat.

"Pe de o parte, considerăƒm că, în vederea luării unei decizii, trebuie luat în considerare contextul economic şi financiar local şi global. La nivelul pieţelor financiare continuă să se manifeste tensiuni la cote ridicate, volatilitatea fiind una dintre caracteristicile principale ale acestora. Persistă, totodată, incertitudinile privind perspectivele creşterii economice la nivel european şi mondial. Evoluţia economiei României, în general şi a segmentelor financiare locale în particular a fost influenţată de această situaţie. Piaţa asigurărilor, spre exemplu, va consemna, foarte probabil, un al patrulea an consecutiv de contracţie, în termeni reali, a volumului de afaceri", se arată în comunicat.

Pe de altă parte, UNSAR îşi exprimă îndoielile cu privire la reducerea birocraţiei şi la eficienţa privind actul decizional al unei instituţii care va avea un Consiliu format din 15 membri.

"La fel cum, deşi este lăudabil obiectivul de reducere a cheltuielilor, ne întrebăm cum va fi acesta atins, în condiţiile în care, conform proiectului publicat, ASF preia număƒrul de posturi şi personalul CNVM, CSA şi CSSPP, cu menţinerea tuturor drepturilor avute la data preluăƒrii, inclusiv cele salariale", se mai spune în comunicat.

UNSAR aminteşte că societăţile de asigurări contribuie la finanţarea instituţiei de supraveghere, motiv pentru care consultarea lor în luarea unei decizii cu caracter strategic este un element necesar.

"O asemenea decizie nu poate fi argumentată numai prin faptul cムaceasta este practică în puţin peste jumăƒtate din numărul statelor membre UE, cu atât mai puţin cu cât se omit cel puţin trei aspecte esenţiale şi anume: în cele mai multe cazuri, autoritatea supravegheazムşi sectorul bancar (Germania, tăƒrile nordice, Olanda, Belgia, Polonia, Ungaria, Irlanda, Austria etc.); gradul de dezvoltare şi sofisticare în cele mai multe dintre aceste state este foarte ridicat, pieţele evoluând în sute de ani; existムstate membre UE dezvoltate în care supravegherea prudentialムa pieţelor este separatăƒ, cum ar fi, de exemplu, Italia, Spania, Slovenia, Luxemburg", se mai arată în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor