Ungureanu: Am urmărit cu sufletul la gură subscrierea pe bursă a Transelectrica; urmează altele
alte articole
Primul ministru Mihai Răvan Ungureanu a spus marţi seară, la Realitatea Tv, că a urmărit „cu sufletul la gură” listarea la Bursă a 15% din acţiunile Transelectrica, dar şi că urmează vânzarea pe Bursă a altor pachete minoritare de la patru companii de stat.
„Împreună cu câţiva colegi din Guvern, am urmărit cu sufletul la gură felul în care s-a făcut subscrierea pe bursă a acţiunilor şi am văzut cum trece de cele mai optimiste aşteptări ale noastre. (...) Cu 37,6 milioane luate în beneficiul ţării, iar estimările noastre erau infinit mai mici decât atât”, a povestit Ungureanu, amintindu-i pe miniştrii Bogdan Drăgoi şi Lucian Bode.
Şeful Executivului a adăugat că vor urma pe Bursă Romgaz şi Transgaz, cu câte 15% din acţiuni, cu listare, dar şi NuclearElectrica şi Hidroelectrica cu câte 10% din acţiuni.
„Avantajul este, în afară de banii pe care îi obţine statul, este că se obţine interesul investitorului străin să aducă partea sa de know-how şi de management performant în proprietăţi ale statului. Statul nu îşi pierde proprietatea asupra obiectului ale cărui acţiuni au fost scoase la vânzare prin listare la bursă”, a explicat în context Ungureanu.