Unele camere de comerţ judeţene cer preşedintelui CCIR explicaţii privind folosirea a 2,8 miliaone de euro
alte articole

Un grup de iniţiativă format din 11 Camere de Comerţ şi Industrie judeţene cere explicaţii privind cheltuirea sumei de 2,8 milioane de euro de către preşeditele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, şi contestă modul în care actuala conducere şi-a exercitat atribuţiile.
"Este pentru prima dată când cifrele au fost dezonorante şi este pentru prima dată când foarte mulţi colegi şi-au dat seama că ceea ce se întâmplă la Camera de Comerţ şi Industrie a României nu mai poate fi tolerat. Este vorba despre neîndeplinirea atribuţiilor CCIR stabilite prin lege, a statutului şi cheltuirea nejustificată a unor fonduri pe care preşedintele CCIR, Mihai Vlasov, le-a avut la dispoziţie, în situaţia în care instituţia în 2011 a avut pierderi de peste 1,1 milioane de euro. Fondul preşedintelui a fost de peste 2,8 milioane de euro, bani pe care nu i-a justificat", a declarat Aurelian Gogulescu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova.
El a explicat că duminică a avut loc o adunare generală extraordinară care a avut ca puncte pe ordinea de zi aprobarea descărcării de gestiune pe anul 2011 şi aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli.
"Nimeni nu vrea să-i ia locul. Vrem să ne spună ce s-a făcut cu aceste sume, cum au fost cheltuite şi de ce toate atribuţiile care i-au fost atribuite nu au fost îndeplinite", a spus Aurelian Gogulescu.
De asemenea, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj, Cristian Dobre, a spus că mandatul actualei conduceri expiră în 26 decembrie 2012 şi că, în aceste condiţii, apare întrebarea privind graba organizării de alegeri anticipate.
El a spus că 11 preşedinţi de camere judeţene au părăsit sala în semn de protest şi că vor contesta în justiţie alegerile.
Totodată, el a declarat că 11 preşedinţi de camere judeţene au înaintat, în urmă cu o săptămână, către DNA, o plângere penală cu privire la modul în care a fost condusă CCIR.