Un cutremur cu magnitudinea 7 a lovit Tibetul, provocând moartea a cel puţin 16 persoane şi distrugând sute de locuinţe

Un cutremur cu magnitudinea de 7 a lovit joi seara Tibetul, provocând moartea a cel puţin 16 persoane, rănirea a 54 şi distrugerea a sute de locuinţe în oraşul Nagqu, situat în nordul regiunii, au anunţat instituţii media oficiale.
Eforturile de căutare şi salvare au continuat după ce cel puţin 339 de locuinţe şi 20 de grajduri s-au prăbuşit, a declarat biroul de presă din Nagqu, citând oficiali ai administraţiei oraşului. Acesta a fost cel mai puternic cutremur din regiune din ultimii cinci ani, potrivit postului naţional de televiziune chinez CCTV.
Peste 1.600 de persoane din acea zona au fost mobilizate pentru a ajuta la eforturile de salvare. De asemenea, au fost trimise provizii în regiune, inclusiv 1.000 de unităţi de locuinţe prefabricate, aproximativ 3.000 de corturi, paturi pliante, lanterne şi îmbrăcăminte de iarnă, relatează The Guardian.
Serviciul Geologic al Statelor Unite a precizat că cutremurul a avut loc joi, la ora 22:33, ora locală, având epicentrul la 191 km est-nord-est de Nagqu, într-o zonă slab populată şi situată la altitudine mare din nordul Tibetului. Adâncimea cutremurului a fost estimată la circa 18 km.
Agenţia a înregistrat cel puţin şapte replici cu magnitudini cuprinse între 4,3 şi 5,2, toate având o adâncime de circa 10 km. Imaginile video publicate de CCTV au arătat muncitori fugind din restaurante şi obiecte căzând de pe rafturile supermarketurilor în momentul în care s-a produs cutremurul.
Comunicaţiile în unele zone afectate de cutremur erau întrerupte, a declarat vineri agenţia oficială de ştiri chineză Xinhua. Autorităţile feroviare locale au luat măsuri de urgenţă pentru a opri circulaţia trenurilor prin regiune.
Peste 300 de poliţişti au fost trimişi pentru operaţiuni de ajutorare, în timp ce serviciile regionale de pompieri şi salvare au trimis aproape 350 de membri de personal în zonele afectate, a raportat Xinhua. Imaginile difuzate de CCTV au arătat echipele de salvare căţărându-se prin clădiri avariate, unele cu acoperişuri prăbuşite.
Cutremurul a provocat căderi de pietre, forţând autorităţile locale să închidă un tronson al autostrăzii naţionale 317, permiţând trecerea doar a vehiculelor de urgenţă, de salvare şi de sprijin oficial, în timp ce echipele lucrau la îndepărtarea resturilor. În regiune erau aşteptate ninsori intermitente în următoarele trei zile.
Liderul comunist chinez Xi Jinping a solicitat un efort total în cadrul operaţiunii de salvare şi al acţiunilor de asistenţă medicală.
Nagqu se află la aproape 300 km nord de Lhasa, capitala Tibetului. Cutremurele sunt relativ frecvente în China. În ianuarie 2025, cel puţin 126 de persoane au pierit în urma unui cutremur din judeţul rural Tingri din Tibet.
În august, o inundaţie dezastruoasă a lovit zona de frontieră dintre Tibet şi Nepal. Controlul strict al Chinei asupra informaţiilor a împiedicat mass-media internaţională să viziteze regiunile afectate de pe partea tibetană, ascunzând amploarea pagubelor.
În decembrie 2023, un cutremur în provincia îndepărtată Gansu, din nord-vestul Chinei, a provocat moartea a cel puţin 134 de persoane, potrivit presei de stat. Acel cutremur a fost cel mai mortal din China din 2014, când peste 600 de persoane au murit în provincia Yunnan, din sud-vestul ţării.
Tibetul este o zonă deosebit de activă din punct de vedere seismic. Regiunea situată la altitudine mare a fost adusă sub controlul Chinei în anii 1950, iar populaţia sa, formată în principal din tibetani, are de atunci o relaţie tensionată cu autorităţile de la Beijing. Pe lângă faptul că este una dintre cele mai sărace regiuni din China, mulţi tibetani resping controlul impus de Beijing asupra culturii şi religiei lor.