Un adolescent de 15 ani a incendiat o maşină ca urmare a unei provocări pe o reţea de socializare

Un adolescent de 15 ani din municipiul Braşov a fost arestat preventiv, fiind suspectat că a incendiat un autoturism în urma unei provocări apărute pe o reţea de socializare.
Potrivit unei informări transmise luni, 16 februarie, de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, maşina a fost găsită în noaptea de joi spre vineri în flăcări şi a fost distrusă în totalitate.
„În urma activităţilor investigative complexe desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Biroul Investigaţii Criminale, în colaborare cu Secţia 1 Poliţie Braşov, au rezultat indicii temeinice că incendiul ar fi fost provocat.
Au fost desfăşurate activităţi ample de documentare şi cercetare, fiind analizate mai multe ipoteze, coroborate cu datele din anchetă. S-a stabilit că fapta ar fi fost comisă ca urmare a unor provocări din mediul online, fără a exista vreo legătură cu persoana vătămată.
La data de 14 februarie, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al Serviciului Criminalistic, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în urma căruia au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă relevante pentru cauză”, au precizat reprezentanţii IPJ Braşov.
Adolescentul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa de judecată, la propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal deschis pentru infracţiunea de distrugere, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii faptelor şi a dispunerii măsurilor legale la finalizarea anchetei.