Uimitoare descoperiri la Germisara

Descoperiri la Germisara (Geoagiu Băi). Thermele romane
Descoperiri la Germisara (Geoagiu Băi). Thermele romane (Epoch Times România)

Thermele romane de la Geoagiu au în centru un lac termal adânc de 5-6 metri. Localitatea Geoagiu este situată pe cursul mijlociu al Mureşului. Geografic vorbind, de aici în sus începe ţinutul moţilor, până la Albac, Abrud şi Vidra lui Iancu.

Fostă aşezare romană, cu oameni aduşi din Galata (Asia Mică), organizaţi în colonii cu populaţie de aceeaşi credinţă, practicând aceleaşi meserii, Germisara, cum era cunoscută pe atunci, devine Geoagiu prin secolul al XVI-lea în vremea lui Radu cel Mare şi Neagoe Basarab. Denumirea de Germisara, a fost atribuită de daci, „Germ” însemnând cald, fierbinte iar „Sara”, apă.

Romanii au preluat şi ei această denumire atunci când şi-au stabilit legiunile în zonă. Localitatea este atestată documentar la 1271 ca şi comitat, o altă atestare datând din 1397, atunci când Gurzo, fiul lui Ioan de Maramureş, o obţine ca donaţie din partea regelui Sigismund.

Descoperirile arheologice, unele făcute din simplă întâmplare, au scos la iveală dovezi de netăgăduit privitoare la istoria de peste două milenii a acestor meleaguri.

„Thermele romane”, de pe vremea dacilor

Nicolae Lazăr, unul dintre martorii care au asistat la descoperirea „Thermelor romane”, înainte de ’89, povesteşte cum a decurs epocala descoperire.

„Prin anii 1987-1988, din dorinţa autorităţilor locale şi de partid, de captare a noi izvoare de apă termală pentru băile nou construite nomenclaturii vremii, dar şi bazelor de tratament sindicale, au adus mineri din Brad care să foreze în acest scop. În urma lucrărilor de foraj, bolta mamelonului, unde se găsea un izvor termal care urma a fi captat, s-a prăbuşit. De sub dărâmături au apărut nenumărate relicve antice atât dacice cât şi romane. Bani din bronz şi argint, o statuetă a zeiţei Diana, ceramică, obiecte din aur etc. Să fi avut vreo zece ani atunci, îmi aduc bine aminte. Când minerii au început să scoată pământul din grota formată pentru a-l încărca în camioane, din cupa excavatorului au început să cadă mulţi bani. Nu ştiam ce reprezintă şi ce valoare istorică aveau. Copii fiind, am început să ne batem cu aceste monezi. Am convingerea că minerii şi localnicii aflaţi prin apropiere au luat din comoara descoperită până şi-au făcut apariţia şi organele de ordine, miliţenii, care au împrejmuit zona. După câteva zile au venit şi arheologii care s-au apucat de decopertarea dâmbului cu pricina”, a explicat Nicolae Lazăr, pentru Epoch Times.

Mamelonul de travertin şi tuf calcaros sub care s-au descoperit „Thermele” are o formă aproape circulară cu diametrul de 90-95 m., o adâncime de circa 20 m.

În centru se găseşte un mic lac termal cu adâncimea de 5-6 m., locul de desfăşurare a unor ritualuri străvechi unde se aduceau ofrande zeilor.

Decopertarea ulterioară a dâmbului aduce la iveală un adevărat complex de băi termale cu bazine săpate în rocă şi căptuşite cu scândură, reţele de canale săpate în piatră, conducte din teracotă, scocuri din lemn precum şi altare votive dedicate zeiţelor Diana, Higia şi Nymphae.

Mărturiile materiale datează de cel puţin două mii de ani. Vestigiile arheologice demonstrează faptul că apele termale din adâncuri, din ere geologice îndepărtate, i-au avut ca beneficiari atât pe daci cât şi pe romani, valoarea tămăduitoare şi curativă a băilor termale fiind perpetuată până în zilele noastre.

"Castrul" şi "Drumul roman"

Ruinele Castrului roman, situate în partea de vest a localităţii Geoagiu, sunt de fapt urmele unei vechi cetăţi dacice pe locul căreia a fost construit Castrul roman Germisara. Castrul avea o importanţă strategică deosebită în paza şi apărarea drumului ce ducea la Apullum (Alba Iulia) pe Drumul aurului, iar ruine ale acestuia se mai văd şi astăzi.

Din păcate, de-a lungul timpului, de aici au fost sustrase atât materiale de construcţie cât şi statuete. Câteva statui se regăsesc amplasate la biserica reformată gotică din Geoagiu.

Drumul strategic din perimetrul castrului străbătea patrulaterul aurifer al Munţilor Apuseni pe ruta Roşia Montana – Zlatna – Germisara – Scărâmb.

Din nefericire, astăzi mai putem admira doar câteva zeci de metri din acest “Drum roman”, mare parte din acesta fiind deteriorat iremediabil de coloanele de basculante ale unei firme private, ce transportă şi astăzi blocuri imense de travertin dintr-o carieră din apropiere.

Câţiva localnici inimoşi, Nicolae Lazăr numărându-se printre aceştia, au luat iniţiativa de a bloca accesul basculantelor pe acest drum roman, deviind traseul şi salvând câteva zeci de metri din Drumul roman autentic, spre beneficiul turiştilor şi, implicit al adevărului istoric.

Biserica de tip „Rotonda” este unică în arhitectura religioasă transilvăneană, ea datând din secolul al XI-lea, fiind singurul edificiu de acest tip care s-a păstrat de când a fost clădit şi până acum, de la fundaţie la acoperiş.

Edificiul are o navă circulară cu diametrul interior de 5,5 m, spre răsărit o absidă semicirculară lungă de 2 m cu o deschidere de 3 m spre navă.

Lungimea construcţiei este de 7 m în interior şi 9 m în exterior. Săpăturile efectuate atât în interiorul bisericii, cât şi în imediata apropiere, au scos la iveală peste 170 de morminte datând de peste un mileniu, copiii fiind înmormântaţi în interiorul bisericii iar adulţii în exterior.

Proprietarul edificiului Rotonda şi cel al bisericii de tip gotic aflată în imediata apropiere este Eparhia Reformată a Ardealului. Până în prezent nu s-a ajuns la nicio înţelegere cu aceasta în privinţa introducerii acestor două monumente istorice în circuitul turistic. De ce oare?

De indicatoare turistice ori ghizi, nici vorbă, puţini turişti putând-o vedea mai aproape de gardul ce o împrejmuieşte.

„Cartierul muzicanţilor” în spatele „Marelui zid Ţigănesc”

Pe malul râului Geoagiu la intrarea în localitate, ascuns privirilor indiscrete ale turiştilor, un zid de beton înalt de peste doi metri, construit în „Epoca de Aur” la iniţiativa prim-secretarului de partid Ioan Popa, delimita zona civilizată de „evul mediu”.

După evenimentele din 1989, zidul a fost parţial demolat de „prizonierii” încorsetaţi aici, plăcile din beton fiind folosite la cocioabele înjghebate în grabă şi la potecile de acces.

Majoritatea caselor sunt construite din chirpici şi rar vei găsi una fără să aibă antenă Tv prin satelit. Sărăcie şi mizere cât cuprinde. Vara nori de praf, de nu se vede puradel cu puradel, iar când plouă noroaie până la genunchi.

Muzicanţi din tată în fiu, recunoscuţi în toată zona, ţiganii o ţin, cât e ziulica de lungă, numai într-o cântare. Dacă se întâmplă să treci pe uliţa cartierului auzi, răzbind printre geamurile mici şi prăfuite, câte un acordeon, vioară ori mai ştiu eu ce alt instrument.

Copii dansează de mama focului pe ritmurile muzicii, parcă ar fi studiat la vreo şcoală de dans. Fac şi ei ce văd la cei mari. Nu rare sunt cazurile când fete de 15-16 ani fac la rândul lor copii, chiar dacă nu sunt căsătorite.

În cămăruţele mici şi insalubre, stau câte 8-10 persoane claie peste grămadă. Marea majoritate a locuitorilor acestui cartier ţigănesc trăiesc din ajutorul social dat de Primărie, fiind totodată şi o masă de votanţi importantă pentru aleşii locali.

Din patru în patru ani, primarul localităţii le mai face câte o casă, le mai trece cu vederea câte un furtişag din reţeaua electrică şi astfel o mână spală pe alta, fiecare fiind convins că l-a păcălit pe celălalt.