UE va cere României să primească 4.646 refugiaţi
alte articole
Uniunea Europeană va propune României să primească 4.646 refugiaţi, rezultă dintr-un tabel realizat de El Pais, şi prezentat de think-thank-ul Open Europe, relatează Hotnews.
În contextul controverselor legate de numărul de imigranţi pe care ar urma să-i primescă ţara noastră, din tabelul cu cotele de imigranţi pregătite de Comisia Europeană, reiese că în România ar urma să vină nu 1700 de imigranţi, cât a anunţat iniţial Guvernul, nici 7000, cât s-a vehiculat în presă britanică, ci puţin peste 4500 de persoane.
Sursa citată mai arată că, potrivit repartiţiei celor 120.000 de imigranţi din Ungaria, Grecia şi Italia prevăzute de Comisia Europeană, Germania, Franţa şi Spania ar urma sa preia, cumulat, 60% din totalul lor.
Germania şi Franţa ar urma să primească 31.443 şi, respectiv, 24.031 de refugiaţi pentru a ajuta ţările europene aflate în prima linie a valului de migranţi (Italia, Grecia şi Ungaria), a declarat pentru AFP o sursă europeană.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a confirmat cifră de de 24.000 de refugiaţi pentru ţara sa.
Reamintim că subiectul primirii de refugiaţi a aprins spiritele în România, împărţind opinia publică în două tabere. În timp ce numeroşi români pledează pentru primirea imigranţilor, din considerente umanitare, alţii trag un semnal de alarmă asupra primirii unei comunităţi musulmane numeroase, dificil de integrat cultural şi, în mijlocul căreia ar putea fi, cu uşurinţă, infiltraţi membri ai Statului Islamic. Unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai ideii că ţara noastră nu trebuie să primească refugiaţi este fostul preşedinte, Traian Băsescu.
Mai menţionăm că subiectul numărului de imigranţi pe care îl va prelua România va fi discutat în următoarea şedinţă CSAT, ce va avea loc, potrivit premierului Ponta, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Premierul a mai adăugat că România nu poate primi mai mult de 1500 de persoane
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.