UE suflă în ceafa lui Orban

Premierul Ungariei, Viktor Orban
Premierul Ungariei, Viktor Orban (Attila Kisbenedek/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
05.03.2019

Organul executiv al Uniunii Europene a acuzat, luni, guvernul naţionalist al Ungariei că distorsionează adevărul în legătură cu imigraţia în blocul european, marcând deteriorarea în continuare a relaţiei deja tensionate înaintea alegerilor din luna mai pentru Parlamentul European, potrivit Reuters.

UE a criticat de mult timp poziţia premierului ungar Viktor Orban referitoare la imigranţie şi situaţia libertăţilor democratice din Ungaria. Orban a susţinut că blocul a periclitat civilizaţia creştină a Europei permiţând migraţia în masă.

Recent, Orban şi-a intensificat campania anti-imigraţie prin afişarea de postere şi comentarii în mass media de stat, care i-au atacat pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi pe miliardarul american de origine ungară George Soros, pe care premierul ungar îi acuză că urmăresc să stabilească un număr mare de migranţi musulmani în Europa.

“Comisia nu a fost ambiguă cu privire la opinia noastră faţă de campania guvernului ungar care distorsionează adevărul şi urmăreşte să prezinte o imagine sumbră a unui complot secret privind impulsionarea imigraţiei în Europa, aparent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Campania ungară a declanşat noi apeluri de expulzare a partidului lui Orban, Fidesz, din cel mai mare grup politic din Parlamentul European, şi anume Partidul Popular European de centru dreapta (PPE).

Luni, PPE a declarat că a primit propuneri din partea a 12 partide membre din nouă ţări şi că în 20 martie va fi discutată suspendarea sau excluderea Fidesz din acest grup.

Parlamentarul german de rang înalt Manfred Weber, candidat al PPE la funcţia de viitor preşedinte al Comisiei Europene, a declarat că nu mai exclude posibilitatea expulzări Fidesz. “Mă aştept ca el [Viktor Orban] să îşi ceară scuze şi să pună capăt campaniei sale, a afirmat Weber în weekend într-un interviu acordat publicaţiei germane Der Spiegel.

Însă Orban, într-un interviu acordat revistei săptămânale germane Welt am Sonntag, i-a descris pe cei care urmăresc expulzarea Fidesz drept “idioţi utili” care sunt folosiţi de rivalii de stânga ai PPE.

Cabinetul lui Orban a publicat pe website-ul său remarcile liderilor europeni, precum şi detalii selectate ale deciziilor UE privind imigraţia, despre care Budapesta a precizat că îi întăresc argumentele.

“Ei doresc să gestioneze migraţia, în loc să o oprească”, a susţinut cabinetul premierului ungar, adăugând că Bruxelles-ul încearcă într-o manieră ilegală să impună forţat Ungariei o cotă obligatorie în cadrul distribuirii migranţilor între statele UE. “Noi dorim o Europa care respectă drepturile naţiunilor, care se dezvoltă pe baza valorilor sale creştine, care îşi protejează comunităţile şi care, de asemenea, este capabilă să-şi menţină securitatea pe termen lung”.

PPE are 217 deputaţi în Parlamentul European cu 750 de locuri, 12 dintre ei provenind de la Fidesz. Se aşteaptă ca PPE să rămână cea mai mare facţiune politică în noul Parlament UE, deşi poziţia sa va fi probabil slăbită, potrivit unor sondaje de opinie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor