UE a adoptat noi sancţiuni împotriva Siriei
alte articole
Miniştrii de externe ai UE au adoptat luni, la Luxemburg, o nouă serie de sancţiuni împotriva Siriei, potrivit unui comunicat după reuniunea Consiliului Afaceri Europene.
Ca urmare a faptului că violenţele şi represaliile forţelor guvernamentale continuă, UE a decis introducerea unor măsuri restrictive destinate a pune presiune asupra regimului Bashar Al-Assad.
De la începutului conflictului, în martie 2011, UE a adoptat 19 pachete de sancţiuni.
Noul set de sancţiuni care intră în vigoare de la 16 octombrie prevede măsuri suplimentare pentru respectarea embargoului asupra comerţului cu arme cu Siria.
Totodată, Syrian Arab Airlines nu poate efectua zboruri pe teritoriul Uniunii Europene.
Companiile din UE nu vor putea furniza niciun fel de servicii financiare firmelor siriene care se ocupă cu exportul de arme.