Turcia susţine că un avion sirian a transportat muniţii ruseşti

Premierul turc Tayyip Erdogan a declarat joi că un avion sirian de pasageri, forţat să aterizeze în Ankara, transporta muniţie produsă în Rusia şi destinată forţelor armate ale Siriei, sporind tensiunile ţării sale cu vecinul afectat de război, potrivit unui raport Reuters.
Epoch Times România
12.10.2012

Premierul turc Tayyip Erdogan a declarat joi că un avion sirian de pasageri, forţat să aterizeze în Ankara, transporta muniţie produsă în Rusia şi destinată forţelor armate ale Siriei, sporind tensiunile ţării sale cu vecinul afectat de război, potrivit unui raport Reuters.

Damascul a declarat că avionul transporta marfă legitimă şi a descris acţiunile Turciei drept un act de "piraterie aeriană", în timp ce Moscova a acuzat Ankara că a pus în pericol viaţa pasagerilor ruşi când a interceptat avionul, miercuri seara.

Aterizarea avionului a fost un alt semn al agresivităţii în creştere a Ankarei faţă de criza din Siria. Şeful de stat major turc a avertizat miercuri că armata va folosi şi mai multă forţă dacă mortierele siriene vor continua să ajungă în Turcia.

"Muniţiile ruseşti trimise ministerului sirian al apărării echivalează cu cele produse de industria noastră mecanică şi chimică", a declarat Erdogan într-o conferinţă de presă.

O purtătoare de cuvânt a aeroportului Vnukovo din Moscova a relatat pentru agenţia de ştiri de stat Itar-Tass că tot ce a fost pus în avion a trecut de controalele vamale şi de securitate şi nici un obiect interzis nu se afla la bord.

Întrebat despre declaraţia lui Erdogan, ministerul rus de externe a făcut referire la remarcile purtătoarei de cuvânt şi a refuzat să comenteze.

Turcia a devenit unul dintre cei mai duri critici ai preşedintelui sirian Bashar Al-Assad, în timpul revoltei care durează de 19 luni şi care a ucis aproximativ 30.000 de oameni, oferind un adăpost ofiţerilor rebeli şi făcând presiuni pentru o zonă sigură protejată de forţe străine în interiorul Siriei.

Rusia l-a susţinut pe Assad, iar o sursă din industria de armament a declarat că Moscova nu a încetat exporturile sale de arme către Damasc.

Avioane militare au escortat avionul Airbus A-320, care transportă aproximativ 30 de pasageri, către aeroportul din Ankara, după ce Turcia a primit un pont de la serviciile de informaţii. Ministerul turc de externe a declarat că avionul a primit şansa să se întoarcă înapoi în Rusia când încă se afla deasupra Mării Negre, dar pilotul a ales să nu facă acest lucru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor