Udrea: Dragnea poate să facă descentralizarea dar mai aşteaptă

Deputatul PDL Elena Udrea a afirmat, luni, după întrevederea dintre ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, şi parlamentarii PDL pe tema descentralizării, că a vrut să vadă dacă vicepremierul "nu poate sau poate şi nu vrea" şi a constatat că acesta "poate, dar mai aşteaptă".
Elena Udrea (Epoch Times România)
Epoch Times România
29.10.2013

Deputatul PDL Elena Udrea a afirmat, luni, după întrevederea dintre ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, şi parlamentarii PDL pe tema descentralizării, că a dorit să afle dacă vicepremierul "nu poate sau poate şi nu vrea" şi a remarcat că acesta "poate, dar mai aşteaptă".

"Partea bună a întâlnirii a fost că este ziua domnului ministru şi i-am urat cu toţii «La mulţi ani!». Partea mai puţin bună a fost că toate aceste explicaţii nu le-am putut auzi înăuntru pentru că noi, deşi am fost puţini, am vorbit mult şi domnul ministru nu a prea avut ocazia să ne spună ce a spus aici, presei, aşa că am plecat destul de nelămuriţi. Eu am vrut să văd - acum m-am dumirit - am vrut să văd dacă domnul ministru nu poate sau poate şi nu vrea. Am constatat acum că domnul ministru poate, dar mai aşteaptă", a spus Udrea, într-o declaraţie de presă susţinută în comun cu Dragnea.

Udrea a dorit, în calitate de "fost ministru" al Dezvoltării Regionale, să ştie de la "un fost preşedinte de Consiliu Judeţean", dacă se urmăreşte ca în perioada următoare să existe o descentralizare a programelor de investiţii.

"Spuneam, când eram ministru, că nu e normal ca în pixul ministrului să stea sălile de sport sau căminele culturale. Este firesc ca lucrul acesta să se decidă la nivel local. Un fost preşedinte de Consiliu Judeţean ştie ce înseamnă să depinzi de un ministru, să stea primarii la uşa ministrului. Numai că atunci când vii la putere există această tentaţie de a controla politic primarii pentru că primarii aduc voturi în alegeri, aduc voturi la referendum şi este foarte bine să ai un control politic asupra lor", a menţionat Udrea.

Ea a declarat că Dragnea i-a asigurat că se va ocupa să facă şi această descentralizare de programe de investiţii, dacă nu va candida la prezidenţiale.

"Domnul ministru ne-a asigurat că dacă nu candidează la Preşedinţia României în perioada următoare se va ocupa să facă şi această descentralizare de programe de investiţii pentru că probabil are şanse să se întoarcă preşedinte de Consiliu Judeţean şi atunci cu siguranţă va dori foarte mult să decidă la nivelul judeţului Teleorman cum se fac investiţiile şi nu să-i spună un ministru de la Bucureşti dacă să facă întâi sală de sport sau drum", a spus Udrea.

Elena Udrea a spus că la întrevedere au participat trei guverne, respectiv Guvernul Boc, Guvernul Ungureanu şi Guvernul din umbră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor