Ucraina: Serviciile secrete ruse plănuiau incendierea a două şcoli româneşti din regiunea Cernăuţi
alte articole

Serviciile secrete ruse au încercat să destabilizeze situaţia în nordul Bucovinei prin incendierea a două şcoli româneşti din regiunea Cernăuţi. Planul incendierii a fost dejucat în urma acţiunilor preventive ale serviciilor speciale ucrainene, a declarat, în cadrul unui briefing la Kiev, şeful-adjunct al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Victor Kononenko, relatează Agenţia BucPress.
„Reprezentantul serviciilor secrete ruse, David Ponomariov, a planificat o provocare brutală în Bucovina. Am identificat transferul unei sume băneşti în avans din Rusia pentru incendierea a două şcoli cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi. Am reuşit să preîntâmpinăm această provocare”, a declarat Victor Kononenko.
Reprezentantul Serviciului de Securitate al Ucrainei a specificat că în urma acţiunilor preventive ale serviciilor speciale ucrainene, planul a fost dejucat.
Potrivit ultimelor informaţii, este vorba de tentativa de incendiere a şcolilor din satul Lunca, Ţinutul Herţa, şi Ostriţa-Mahala din raionul Noua Suliţă – notează Serviciul de Presă al Serviciului de Securitate al Ucrainei.