Turcia nu poate integra rachete ruseşti: NATO îi arată pisica lui Erdogan
alte articole
Un oficial NATO a declarat că Turcia va avea de suportat „consecinţe” în cazul în care cumpără un sistem rusesc de rachete.
„Principiul suveranităţii există în privinţa achiziţionării de echipamente de apărare, dar în acelaşi mod în care naţiunile sunt suverane în privinţa luării deciziilor, sunt la fel de suverane şi în cazul consecinţelor pentru acele decizii”, a declarat generalul Petr Pavel, preşedinte al Comitetului Militar al NATO. Generalul a făcut comentariile miercuri, în timpul unei întâlniri, în Washington, cu un grup de reporteri, ce a fost găzduită de Defense Writers Group.
Pavel a afirmat că rachetele ruseşti nu pot fi integrate cu sistemele NATO.
Turcia, un aliat NATO, nu urmăreşte să se opună alianţei conduse de SUA prin cumpărarea de rachete sol-aer S-400 ruseşti şi se află în discuţii cu Franţa şi Italia pentru a cumpăra arme similare, a declarat secretarul general al alianţei militare vestice, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat Reuters în 9 octombrie.
Decizia Ankarei de a cumpăra sistemul rusesc a fost văzută de unele state occidentale ca o sfidare a alianţei, ţinând cont de tensiunile existente cu Moscova din cauza conflictelor din Ucraina şi Siria. În acelaşi timp, acordul a provocat temeri că armele nu pot fi integrate în sistemele de apărare ale NATO.
„Nu a existat nicio cerere din partea Turciei pentru a integra S-400 în sistemul de apărare aeriană al NATO”, a precizat Stoltenberg.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a învinuit statele NATO pentru că au eşuat să propună o alternativă viabilă la rachetele ruseşti de rază lungă, însă Stoltenberg a afirmat că liderul turc se află acum în discuţii cu Parisul şi Roma pentru achiziţionarea de sisteme similare – o mişcare apreciată de şeful alianţei.
„[Erdogan] mi-a declarat că Turcia se află în discuţii cu Franţa şi Italia privind posibila livrare de sisteme de apărare aeriană de la ei... pe lângă sistemul S-400”, a menţionat Stoltenberg.
Turcia a anunţat că a depus un avans pentru sistemul S-400 şi speră ca până în 2019 să îi fie livrate rachetele, deşi documentaţia nu a fost finalizată încă.
Generalul Petr Pavel a mai precizat că este „corect ca, în rândul aliaţilor, să avem acea discuţie, să abordăm toate acele temeri şi potenţiale dificultăţi”.
De asemenea, el a declarat că, în cazul în care sistemele de apărare antirachetă ale NATO nu se integrează cu sistemul S-400, atunci prezenţa lor „creează provocări pentru activele aliaţilor ce ar putea fi desfăşurate pe teritoriul acelei ţări”.