Turcia, langa: Un nou decret îi transferă preşedintelui Erdogan mai multe puteri
alte articole
Ankara a emis un decret prin care transferă preşedintelui mai multe puteri, Turcia îndreaptându-se astfel spre adoptarea unui sistem prezidenţial deplin.
Gazeta Oficială a Turciei a anunţat semnarea decretului miercuri, care prevede închiderea biroului primului ministru şi modifică “referirile la premier şi la cabinetul de miniştri, la preşedinte şi la biroul prezidenţial”.
De asemenea, decretul îi permite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan să ocolească Parlamentul şi să formeze şi să reglementarea funcţionarea ministerelor, precum şi demiterea funcţionarilor publici.
Legile modificate prin acest decret sunt în vigoare din 1924.
Anul trecut, publicul a participat la un referendum şi a votat pentru schimbarea mecanismului de conducere a ţării de la un sistem parlamentar la unul prezidenţial.
Turcia a început să implementeze schimbările necesare introducerii noului sistem prezidenţial încă din 24 iunie, când Erdogan şi partidul său de guvernare, Justiţie şi Dezvoltare, au obţinut o victorie importantă în alegerile prezidenţiale şi parlamentare.
Criticii îl acuză pe Erdogan că a încercat să monopolizeze întreaga putere începând cu iulie 2016, când guvernul a supravieţuit unei tentative de lovitură de stat.
Ankara a arestat sau demis sute de mii de funcţionari publici de la puciul din 2016, pentru care a fost învinuit Fethullah Gulen, un cleric care locuieşte în SUA în autoexil şi care este un inamic al preşedintelui Erdogan.