Rogobete dispune controale în ambulatorii după ce a sunat fără succes la spitale pentru o programare la neurologie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a sunat la mai multe spitale publice pentru a vedea cât de uşor poate obţine o programare la neurologie. Potrivit acestuia, în unele unităţi a găsit locuri într-un interval rezonabil, iar în altele nu a reuşit să facă o programare şi i s-a recomandat chiar să apeleze la o clinică din afara spitalului. Într-o postare pe Facebook, el a anunţat că a dispus controale extinse, care vor viza şi situaţia semnalată la Spitalul Colentina.
Ministrul spune că a făcut verificarea după ce mai mulţi pacienţi i-au semnalat că sună zile la rând la spitale fără să le răspundă nimeni sau că li se spune în repetate rânduri că nu mai sunt locuri disponibile.
„Aşa că am pus mâna pe telefon şi am sunat personal la mai multe spitale publice din România, încercând să obţin o programare la neurologie pentru 'bunica mea'”, a scris Rogobete.
El a felicitat echipele care au răspuns la telefon şi au oferit programări într-un timp rezonabil. În cazul celorlalte spitale, ministrul a criticat dificultăţile întâmpinate de pacienţi înainte de a ajunge la un specialist.
„Nu este normal ca un pacient să fie plimbat între numere de telefon, liste de aşteptare şi explicaţii administrative pentru a ajunge la un medic specialist!”, spune ministrul.
Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii va verifica modul în care se fac programările, pontajele şi funcţionarea ambulatoriilor de specialitate. Rogobete a precizat că verificarea situaţiei semnalate la Spitalul Colentina începe imediat.
Ministrul a reiterat că dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate este o prioritate şi că managerii spitalelor au obligaţia să organizeze aceste servicii astfel încât pacienţii să aibă acces la ele.
Postarea ministrului Rogobete:
Mulţi pacienţi mi-au semnalat că sună zile întregi la spitale, că nu le răspunde nimeni sau că li se spune mereu că nu mai există locuri disponibile.
Aşa că am pus mâna pe telefon şi am sunat personal la mai multe spitale publice din România, încercând să obţin o programare la neurologie pentru "bunica mea".
Rezultatele au fost diferite. În unele spitale, sistemul funcţionează, personalul răspunde, iar programările sunt disponibile într-un timp rezonabil. Felicit aceste echipe!
În alte spitale, însă, am întâlnit situaţii greu de acceptat: programări imposibile şi chiar recomandări de a apela la o clinică din afara spitalului.
Nu este normal ca un pacient să fie plimbat între numere de telefon, liste de aşteptare şi explicaţii administrative pentru a ajunge la un medic specialist!
Începând de astăzi, am dispus controale extinse prin Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, pentru verificarea programărilor, a pontajelor şi a modului în care funcţionează ambulatoriile de specialitate. Vom verifica inclusiv situaţia semnalată la Spitalul Colentina, începând chiar de acum!
Am spus clar că dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate este o prioritate. Nu accept ca această reformă să rămână doar pe hârtie! Cine crede că "fentează" regulile, se înşeală!
Pacienţii au dreptul la servicii medicale accesibile, iar managerii au obligaţia să organizeze aceste servicii astfel încât ele să funcţioneze.
Voi continua să verific personal. Iar acolo unde lucrurile nu funcţionează, voi interveni!
O să fie bine!