Trump vizitează soldaţii americani din Irak şi Germania. Anunţă încetarea rolului SUA de “jandarm mondial”
alte articole
Preşedintele Donald Trump a salutat forţele militare americane de la o bază din Germania, după ce a efectuat o călătorie neaşteptată în Irak pentru a-i vizita pe soldaţii americani staţionaţi acolo, potrivit RFE/RL.
Joi, Trump a făcut fotografii şi a dat mâna cu zeci de soldaţi la Baza Aeriană Ramstein din Germania, în timp ce avionul său a fost realimentat la întoarcerea din Irak.
Miercuri, Trump a făcut o vizită surpriză la baza aeriană Al-Asad situată la vest de Bagdad. El a fost însoţit de Prima Doamnă, Melania Trump.
Preşedintele american, care a fost criticat dur pentru că nu a vizitat forţele americane din nicio zonă de luptă de când a fost investit oficial în funcţie în ianuarie 2017, a folosit vizita din Irak pentru a-şi motiva decizia de retragere a celor 2.000 de soldaţi americani din Siria, afirmând că grupul extremist Statul Islamic este “foarte aproape de a fi înfrânt” şi că orice revenire a grupului poate fi gestionată de trupele americane existente în Irak.
“Nu dorim să mai profite de noi ţări care ne folosesc armata incredibilă pentru a fi protejate. Ele nu plătesc pentru acest lucru şi o vor face”, a precizat Trump, declarând încetarea ceea ce el a numit a fi rolul SUA ca un jandarm mondial.
“Suntem răspândiţi în întreaga lume. Ne aflăm în ţări de care majoritatea oamenilor nici măcar nu au auzit. Sincer, este ridicol”, a adăugat Trump.
Soldaţii americani din Siria au sprijinit o miliţie kurdă în lupta împotriva eliminării Statului Islamic (grup cunoscut şi sub numele de ISIS sau Daesh).
Pentagonul a mai declarat că SUA va retrage aproximativ jumătate din cei 14.000 de soldaţi care participă în Afganistan la o misiune internaţională de stabilizare.
SUA are peste 5.000 de soldaţi în Irak care susţin forţele de securitate locale în lupta împotriva jihadiştilor ISIS. Miercuri, Trump a afirmat că nu intenţionează să reducă numărul soldaţilor americani din Irak.
Preşedintele SUA ar fi trebuit să se întâlnească cu conducerea irakiană în timpul vizitei, însă întâlnirea a fost anulată din cauza unor neînţelegeri cu privire la modul se desfăşurare.
Departamentul de Stat al SUA a precizat că problemele ce urmau a fi discutate în cadrul întâlnirii vor fi abordate într-o conversaţie telefonică.