Trump şi noii săi pseudo-inamici, în străinătate şi acasă

Într-un discurs adresat Forumului Economic Mondial, preşedintele Donald Trump a criticat politicile de reglementare şi de mediu ale Europei, pledând pentru capitalismul de piaţă liberă condus de SUA pentru a spori prosperitatea Occidentului, se afirmă într-un editorial semnat de Victor Davis Hanson şi publicat pe American Greatness.

Potrivit acestuia, preşedintele Trump a susţinut recent un discurs video în faţa adunării Forumului Economic Mondial (WEF) din Davos în care şi-a exprimat aprecierea pentru Europa. I-a lăudat pe mulţi pentru participarea lor - şi apoi a criticat pericolele hiperreglementării, impozitele ridicate, ecologismul radical şi comisariatul DEI/ESG atât al administraţiei Biden anterioare, cât şi al Uniunii Europene.

S-ar fi putut crede că minţile participanţilor ar fi explodat atunci când Trump s-a referit la petrol ca la „aurul lichid” şi a întrecut măsura referindu-se la veneratul Green New Deal (Noua Înţelegere Verde) ca la "Noua Înşelătorie Verde (Green New Scam), afirmă Hanson.

„Am pus capăt ridicolului şi incredibilului risipitor Green New Deal - îl numesc 'Noua înşelătorie verde', m-am retras din unilateralul Acord de la Paris privind clima şi am pus capăt nebunescului şi costisitorului mandat privind vehiculele electrice”, a declarat Trump în discursul său.

Dar apoi s-a întâmplat un lucru ciudat.

Întrebările bancherilor şi finanţatorilor internaţionali care au urmat nu au fost atât de critice. De fapt, ar putea fi caracterizate drept curioase şi atent încurajatoare.

Aşadar, ce determină primirea politicoasă din partea Europei a unei astfel de "erezii" ecologice şi economice?

O ascultare atentă a întregului discurs al lui Trump ar dezvălui că acesta nu a fost o confruntare, ci mai degrabă o aspiraţie. El a încercat să imagineze un nou parteneriat european - chiar dacă unul sub conducere americană.

„Sub conducerea noastră, America s-a întors şi este deschisă pentru afaceri [...] Aşa că, ştiţi, încerc să fiu constructiv pentru că iubesc Europa. Iubesc ţările din Europa”, a specificat preşedintele american.

Economia Statelor Unite a crescut de aproape două ori mai mult decât cea a Uniunii Europene de la înfiinţarea sa, în urmă cu mai bine de două decenii. Într-adevăr, pe parcursul a 20 de ani, produsul intern brut al celor două a fost aproximativ comparabil.

Costurile europene ale energiei sunt în continuă creştere, în special din cauza restricţionismului ecologist radical şi a perturbărilor provocate de războiul din Ucraina.

Există o recunoaştere europeană suplimentară a faptului că economiile lor, asemeni celor ale Japoniei, Coreei de Sud şi Taiwanului, depind de politicile americane, economice, culturale şi sociale - şi în special de accesul la pieţele si consumatorii americani.

În această privinţă, orientarea dură a lui Biden către globalismul ecologic, retorica înflăcărată privind eliminarea motoarelor cu combustie internă, a gazelor naturale şi a combustibililor pe bază de benzină, alături de politicile woke/DEI, s-a dovedit nu doar dezastruoasă pe plan intern, a slăbit şi poziţia euro-realiştilor în străinătate.

În timpul perioadei Biden, aliaţii occidentali din străinătate au simţit că trebuie să se alinieze unei noi Americi ciudate şi excentrice.

Sub conducerea lui Biden, SUA părea să se grăbească spre stânga chiar şi faţă de Europa - subminând tradiţionaliştii europeni, adepţii pieţei libere şi conservatorii economici şi culturali care câştigaseră încet ascensiune.

Afaceriştii europeni răniţi de la Davos îi spuneau, în esenţă, lui Trump că socialismul poate fi o distracţie de lux, temporară şi accesibilă în America capitalistă tradiţională. Dar într-o Europă deja inertă, statică şi neo-socialistă, o astfel de schimbare bruscă spre stânga în America s-a dovedit a fi dezastruoasă.

Aşadar, într-un astfel de moment de la Davos, granzii finanţelor globale au fost politicos uimiţi de apelul lui Trump pentru o nouă epocă de aur a capitalismului de piaţă mai liber, condus de americani.

El a promis nu doar să asigure rate ale dobânzii mai mici, sobrietate fiscală, mai puţine reglementări, impozite mai mici, un guvern mai mic şi mai puţină intervenţie a statului în economie, graniţe sigure şi sfârşitul imigraţiei ilegale. El a mers mai departe şi a promis că aceste metode vor asigura o mai mare prosperitate, securitate şi libertate occidentală, atât americană, cât şi europeană.

Trump a criticat cenzura americană din trecut, ortodoxiile politice, cheltuielile deficitare, inflaţia şi dobânzile ridicate. El a sintetizat ocolul de patru ani al lui Biden ca fiind culpabil şi greşit.

„Preşedintele Biden a pierdut complet controlul asupra a ceea ce se întâmpla în ţara noastră”, a afirmat Trump.

Încă şi mai ciudat, Trump şi-a exprimat punctul de vedere în termeni ecumenici - o SUA puternică doritoare să ajute Europa să reapară şi să îşi îndeplinească potenţialul natural.

Într-adevăr, a trecut timpul ca proverbialul „Occident” american şi european să rămână unit într-o lume economică periculoasă a mercantilismului chinez, a agresiunii ruseşti şi a unei noi axe politice şi militare formate din China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord - cu ţări precum India şi Turcia dornice să vadă care aliniere iese învingătoare.

Majoritatea bancherilor prezenţi la Davos şi-au dorit, de fapt, ca Trump să îşi dubleze promisiunile.

Patrick Pouyanne, CEO al TotalEnergies, nu era îngrijorat de planurile grandioase ale lui Trump de a extinde producţia de combustibili fosili. În schimb, preocuparea sa a fost doar dacă Trump poate garanta că Europa îi va putea cumpăra mult gaz.

Când l-a întrebat direct pe Trump dacă îşi va onora promisiunea de a trimite cantităţi masive de gaz natural lichid în Europa, Trump a răspuns: „Mă voi asigura că le veţi primi. Dacă facem o înţelegere, facem o înţelegere; îl veţi primi”.

Un alt bancher european se pare că era, de asemenea, îngrijorat nu de prea mult Trumpism, ci aparent de prea puţin:

„Salutăm foarte mult concentrarea dvs. pe dereglementare şi reducerea birocraţiei. Aşadar, întrebarea mea este: care sunt priorităţile dumneavoastră în această privinţă şi cât de repede se va întâmpla acest lucru?”

Cât de repede?

Mesajul veritabil al lui Trump este acum ceva de genul „Make Europe Great Again” (MEGA - Faceţi Europa Măreaţă din Nou) - şi cu siguranţă nu vechea idee a lui Obama că SUA este doar o naţiune neexcepţională, egală cu toate celelalte.

Nici viziunea lui Trump nu seamănă cu efortul lui Biden de a absorbi ideile europene eşuate cu privire la impozite, reglementări, frontiere şi energie şi apoi de a amplifica un astfel de statalism trist cu o acoperire americană - şi de a face ca agenda dezastruoasă să se întoarcă asemenea unui bumerang peste Atlantic.

În schimb, ideea lui Trump este de a face Europa şi SUA mai puternice din punct de vedere economic şi militar. El doreşte să supraîncarce economia americană şi să ofere Europei modalităţi de a se alătura cursei.

În această privinţă, discursul lui Trump de la Davos a fost contraponderea politicii externe la apelul său intern către giganţi ai tehnologiei precum Elon Musk, Jeff Bezos, Mark Zuckerberg şi directorii executivi ai Apple, Google şi ai altor conglomerate din Silicon Valley.

Sub caracatiţa statalistă în creştere a lui Biden, tentaculele acesteia au început să se întindă şi să se înfăşoare în jurul susţinătorilor săi multi-miliardari altădată loiali - pentru a-i sugruma.

Aceştia au fost întotdeauna, desigur, oarecum neliniştiţi de creşterile de taxe ale lui Biden, de deficitele redistribuţioniste de miliarde de dolari, de hiperinflaţie şi de dobânzile ridicate rezultate.

Dar ceea ce îi îngrozea acum era faptul că agenda de opt ani a lui Biden devenea din ce în ce mai clară. Joe, în rolul său de efigie de ceară, ar trebui să continue acoperirea „vechiului Joe din Scranton” pentru a facilita încă patru ani de proiect socialist şi mai dur Bernie Sanders/ Elizabeth Warren/ Squad/Obama.

Cu alte cuvinte, guvernul neo-socialist al lui Biden nu doar că le-ar lua profiturile prin taxe şi impozite pe termen lung, dar acum ar restricţiona şi controla încă de la început ceea ce un antreprenor ar avea voie să facă – precum şi modul, momentul şi locul în care ar putea inova pentru a crea produse şi a obţine profit aşa cum consideră el de cuviinţă.

Implicit - şi chiar de temut - o armată de treizeci şi ceva de ideologi şi birocraţi guvernamentali zeloşi şi neştiutori ar împărţi concesiile întreprinderilor. Aceştia vor oferi felii de alocări stăpânilor tehnologiei, pe baza propriei lor loialităţi faţă de administraţie şi a acreditărilor lor de stânga dură.

Astfel, viitorii câştigători şi pierzători din domeniul tehnologiei nu vor fi determinaţi de talent sau de succesele de pe piaţă, ci de puritatea ideologică - cadrul istoric obişnuit în care linguşitorii, mediocrii şi status quo-ul triumfă asupra nonconformiştilor, neînfricaţilor şi neortodocşilor.

Aşadar, în cele din urmă, giganţii tehnologici, la fel ca şi capitaliştii europeni vestigiali, au realizat că Trump le-ar dezlănţui instinctele competitive – şi într-un mod mai radical decât oricare alt preşedinte anterior.

Scopul nu ar fi doar să îi îmbogăţească. El i-ar recruta şi pentru a face din ţările lor forţe dominante în arenele globaliste ale secolului XXI, precum biotehnologia, inteligenţa artificială, criptomonedele, războiul cibernetic, dronele şi laserele.

Dacă citiţi discursul lui Trump de la Davos, subtextul este clar: singurul obstacol în calea succesului Occidentului este frica şi dispreţul Occidentului faţă de propria sa măreţie.

Trump se bazează pe entuziasmul unei aventuri comune pentru a elibera Vestul de cârcotaşii săi, văzând în aceasta o experienţă morală şi înălţătoare, mult mai de dorit decât actuala derivă nihilistă spre statism şi stagnare.