Trump: Casa Albă "acţionează rapid" împotriva furtului proprietăţii intelectuale şi deficitului comercial cu China
alte articole
Preşedintele Donald Trump a declarat despre Casa Albă că "acţionează rapid" pentru a stopa valul furtului de proprietate intelectuală şi a cerut Chinei să vină cu un plan de reducere a deficitului comercial cu Statele Unite cu 1 miliard USD.
Sub conducerea predecesorilor preşedintelui chinez Xi Jinping, China a devenit principalul autor al furtului de proprietate intelectuală din Statele Unite prin încurajarea creşterii unei industrii din umbră care fură în fiecare an până la 5 trilioane USD din economia Statelor Unite, potrivit unei investigaţii a Epoch Times.
"Statele Unite ale Americii acţionează rapid în ceea ce priveşte furtul de proprietate intelectuală", a scris Trump pe Twitter în dimineaţa zilei de miercuri. "Nu putem permite ca acest lucru să se mai întâmple, aşa cum s-a întâmplat de mulţi ani!"
Aluzia preşedintelui referitoare la stratagemele viitoare privind furtul de proprietate intelectuală a fost indicată în unul dintre cele trei tweeturi legate de China pe care le-a scris miercuri. Într-un tweet, Trump a cerut Chinei să-şi reducă deficitul comercial cu 1 miliard de dolari, iar în altul a deplâns pierderea locurilor de muncă şi a fabricilor din SUA ca urmare a politicilor predecesorilor săi.
"De la Bush 1 până în prezent, ţara noastră a pierdut peste 55.000 de fabrici, 6.000.000 de locuri de muncă din industria manufacturieră şi a acumulat deficite comerciale de peste 12 trilioane de dolari", a scris Trump în primul din cele trei tweet-uri. "Anul trecut am avut un deficit comercial de aproape 800 de miliarde de dolari. Politici şi leadership nepotrivite. Trebuie să câştigăm din nou!".
"China a fost rugată să elaboreze un plan pentru reducerea cu 1 miliard de dolari a deficitului masiv de comerţ cu Statele Unite", a scris Trump în al doilea tweet. "Relaţia noastră cu China a fost una foarte bună şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem cu ce idei vine. Trebuie să acţionăm în curând!".
Trump a indicat pe 17 ianuarie că intenţionează să impună Chinei o amendă mare, ca parte a unei investigaţii privind furtul de proprietate intelectuală din China.
"Avem, potenţial, o amendă foarte mare pentru [furtul de, n.r.] proprietate intelectuală, care va fi anunţată în curând", a spus Trump.
Trump a declarat că regimul de la Beijing a forţat companiile americane să-şi transfere proprietatea intelectuală în China, acesta fiind costul impus acestora pentru a face afaceri acolo.
Deşi Trump nu a specificat ce a vrut să spună printr-o "amendă" dată Chinei, legea comerţului din 1974, care a autorizat o anchetă privind furtul de proprietate intelectuală din S.U.A. de către China, îi permite acestuia să impună taxe de retorsiune asupra bunurilor chinezeşti sau alte sancţiuni comerciale până când China îşi modifică politicile.
Trump a spus că daunele pot fi însemnate.
"Vorbim despre daune mari. Vorbim despre cifre la care nici măcar nu v-aţi gândit ", a anunţat Trump.
Companiile americane spun că pierd sute de miliarde de dolari în tehnologie şi milioane de locuri de muncă din cauza companiilor chineze care au furat know-how şi software sau le-au forţat să-şi transfere proprietatea intelectuală ca parte a preţului pe care trebuie să-l plătească pentru a face afaceri în China.
Demisia lui Gary Cohn, consilierul economic al lui Trump, unul dintre cei care au încercat să dilueze politica dură a preşedintelui american faţă de derapajele Chinei, este de natură să acelereze evoluţia privind noile taxe. Cohn era considerat, ca multe alte personaje din administraţia Casei Albe, un adversar al ideilor anti-globaliste şi anti-establishment pe care Trump le-a vânturat în campania electorală.
Unul dintre consilierii lui Donald Trump care favorizează impunerea de penalităţi Chinei este Peter Navarro, autorul volumului "Death by China" (tradusă în româneşte şi publicată la Editura Niculescu - China care ucide; un apel global la acţiune).
Preşedintele a declarat că doreşte ca Statele Unite să aibă o relaţie bună cu China, dar Beijingul trebuie să trateze în mod corect Statele Unite şi a notat că va anunţa o acţiune împotriva Chinei în privinţa comerţului.
Întrebat despre un potenţial război comercial, în funcţie de măsurile SUA privind oţelul, aluminiul şi panourile solare, Trump a spus că speră că nu va apărea un război comercial.
"Nu cred asta, sper că nu. Dar dacă va fi, va fi", a mai reiterat el.