Trump afirmă că va accepta rezultatele alegerilor din SUA dacă votul va fi “corect”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că va accepta rezultatele alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial, dacă acestea se vor desfăşura în mod corect, ridicând semne de întrebare cu privire la posibilitatea de a recunoaşte un rezultat nefavorabil.
“O voi face, dacă vor fi alegeri corecte”, a declarat Trump marţi, cu puţin timp înainte de a pleca spre Texas, fiind întrebat de un jurnalist dacă va respecta rezultatele “indiferent de ce se va întâmpla”, relatează dpa.
Trump a iniţiat deja acţiuni juridice în Alaska, care ar putea întârzia certificarea rezultatelor alegerilor pentru Senatul federal din acest stat, în cazul în care candidatul republican aflat în funcţie pierde.
De asemenea, Trump continuă să refuze recunoaşterea înfrângerii în faţa democratului Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 2020, repetând afirmaţii dezminţite potrivit cărora fraude electorale pe scară largă l-ar fi împiedicat să câştige.
Trump a dat de înţeles că este dispus să colaboreze cu democraţii dacă aceştia vor obţine controlul asupra uneia sau ambelor camere ale Congresului în urma alegerilor intermediare.
“Vom găsi o soluţie”, a declarat el.
“Uitaţi-vă, am la dispoziţie dreptul de veto, care este un instrument puternic. Sper să nu se ajungă la această situaţie. Dar, dacă se va întâmpla, s-a mai întâmplat şi în cazul multor preşedinţi. Ai un drept de veto puternic şi, în cele din urmă, ajungi la înţelegeri”, a adăugat Trump.
Preşedintele SUA poate respinge prin veto legile adoptate de Congres. Pentru anularea unui veto este necesar un vot favorabil de două treimi în ambele camere, un prag dificil de atins în practică.
În prezent, republicanii lui Trump controlează atât Senatul, cât şi Camera Reprezentanţilor, însă se confrunta cu nemulţumirea alegătorilor privind costul vieţii. Această problemă majoră a campaniei electorale a afectat sprijinul pentru partid şi a alimentat previziunile privind câştiguri importante pentru democraţi.
Dacă democraţii vor prelua controlul asupra uneia dintre camerele Congresului, Trump se va confrunta cu obstacole politice considerabil mai mari în a doua jumătate a mandatului său.
O majoritate democrată le-ar oferi acestora puteri sporite pentru a supraveghea activitatea administraţiei prezidenţiale, inclusiv prin anchete parlamentare conduse de preşedinţii comisiilor de specialitate.
Constituţia SUA conferă, de asemenea, Camerei Reprezentanţilor dreptul de a iniţia procedura de destituire a preşedintelui (impeachment).
Trump a fost pus sub acuzare de două ori în timpul primului său mandat prezidenţial, însă Senatul l-a achitat în ambele cazuri.