Tronsonul de metrou Universitate - Pantelimon, scos la licitaţie în decembrie

Tronsonul de metrou Universitate - Pantelimon va fi scos la licitaţie în decembrie, spun proiectanţii, citaţi de b365.net. După finalizarea lucrărilor la noua magistrală, linia de tramvai de pe Şoseaua Iancului şi Şos. Pantelimon ar putea fi desfiinţată, iar carosabilul pe care se pot deplasa maşinile să fie astfel lărgit.
Metrou (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
27.08.2012

Tronsonul de metrou Universitate - Pantelimon va fi scos la licitaţie în decembrie, spun proiectanţii, citaţi de b365.net. După finalizarea lucrărilor la noua magistrală, linia de tramvai de pe Şoseaua Iancului şi Şos. Pantelimon ar putea fi desfiinţată, iar carosabilul pe care se pot deplasa maşinile să fie astfel lărgit.

Noua linie de metrou va avea o lungime de 8 km., 13 staţii şi va fi legată cu magistrala 1 la staţia Iancului. Metrourile se vor deplasa pe traseul Bulevardul Carol I - Bulevardul Pache Protopopescu - Şoseaua Iancului - Şoseaua Pantelimon.

Proiectanţii spun că staţiile vor fi următoarele:

- C.A. Rosetti - amplasata sub Piaţa Rosetti şi, parţial, în capătul de vest al pieţei, sub Bd. Carol

- Calea Moşilor - sub carosabilul de pe Bd. Carol, pe tronsonul dintre intersecţia cu Bd. Calea Moşilor şi Piaţa Pache Protopopescu

- Foişorul de Foc - la intersecţia Bd. Pache Protopopescu cu str. Traian

- Mătăsari - sub carosabilul de pe Bd. Pache Protopopescu

- Piaţa Iancului 2 - pe Şoseaua Iancului, sub carosabil

- Victor Manu - sub carosabilul Şoselei Iancului

- Stadionul Naţional - la intersecţia Şoselei Iancului cu Şoseaua Pantelimon

- Chişinău - la intersecţia Şoselei Iancului cu Bd. Chişinău

- Morarilor - sub carosabilul Şos. Pantelimon, la intersecţia cu Şos. Fundeni

- Spital Sf. Pantelimon - sub carosabilul Şos. Pantelimon

- Granitul - În zona intersecţiei Şos. Vergului cu Şos. Pantelimon

- Pantelimon - sub carosabilul Şos. Gării Căţelu, în apropiere de intersecţia cu Şos. Pantelimon

- Pantelimon (fostă Antilopa) este o staţie existentă ce urmează a se extinde.

Capacitatea de transport estimată pe tronsonul Universitate - Pantelimon va fi 50.000 călători/h/sens, la o viteză medie de 36km/h.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor