Tribunal chinez aplică pedepse cu închisoarea unor locuitori din Hong Kong care au fugit pe mare pentru a cere azil politic în Taiwan

Ciocniri violente între manifestanţi şi poliţie în districtul turistic Tsim Sha Tsui din Hong Kong, 27 octombrie 2019 (Screenshot)
Frank Fang
30.12.2020

Un tribunal chinez a pronunţat pedepse cu închisoarea pentru 10 persoane din Hong Kong care au fost arestate pe mare de către gardienii de coastă chinezi în august. Oamenii încercau să scape de controlul Partidului Comunist Chinez, fugind către Taiwan.

La 30 decembrie, Curtea Populară a Districtului Yantian din oraşul Shenzhen, sudul Chinei, i-a condamnat pe Tang Kai-yin şi Quinn Moon la trei ani şi respectiv doi ani pentru „organizarea unui grup în scopul trecerii ilegale a frontierei”. Tang a fost, în plus, amendat cu 3.060 USD, iar Quinn cu 2.300 USD.

Sistemul de Justiţie al Chinei este complet controlat de Partidul Comunist Chinez, iar sentinţele, mai ales în cazuri care privesc dizidenţi sau susţinători ai democraţiei sau drepturilor civile sunt întotdeauna dictate de cadrele superioare ale Partidului.

Alte opt persoane, care au fost găsite vinovate de „trecerea ilegală a frontierei”, au primit fiecare închisoare de şapte luni şi o amendă de 1.530 USD.

Cei 10 făceau parte dintr-un grup de 12 persoane care au pornit cu o barcă pe 23 august spre Taiwan, unde intenţionau de ceară azil politic.

De când mişcarea pro-democraţie a escaladat în iunie anul trecut ca răspuns la încercarea Partidului Comunist Chinez de a impune diverse legi controversate, mulţi susţinători cunoscuţi ai democraţiei din Hong Kong au fugit în alte ţări şi regiuni pentru a evita urmărirea penală.

Celelalte două persoane care nu au primit condamnări cu închisoarea sunt minori. Potrivit unei declaraţii a poliţiei Yantian, procuratura locală a decis să nu iniţieze un proces împotriva celor doi minori, care au fost repatriaţi din Shenzhen, unde vor sta 14 zile în carantină.

La finalizarea carantinei, cei doi vor apărea în faţa unui tribunal din Hong Kong, unde ar putea fi găsiţi vinovaţi de alte delicte. Poliţia a declarat că cei doi s-au confruntat deja cu acuzaţii în Hong Kong pentru presupuse infracţiuni, inclusiv "incendieri" şi deţinerea de arme ofensive în timpul protestelor de anul trecut.

Amnesty Internaţional a emis o declaraţie în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care cei 10 locuitori din Hong Kong pot fi maltrataţi în închisorile chineze, cunoscute pentru brutalitatea deosebită.

„Aceste sentinţe executate după un proces nedrept au scos la iveală pericolele cu care se confruntă oricine ajunge în faţa tribunalelor sistemului chinez. Acest grup de tineri din Hong Kong riscă torturi şi alte rele tratamente în închisorile chineze”, a declarat Yamini Mishra, directorul regional pe zona Asia-Pacific al Amnesty.

Mishra a criticat, de asemenea, procesul care a avut loc cu uşile închise, în 28 decembrie, împotriva celor 10 persoane din Hong Kong.

Ea a explicat: „Autorităţile chineze au arătat lumii încă o dată că activiştii nu vor avea un proces echitabil. Diplomaţilor, jurnaliştilor şi membrilor familiei nu li s-a permis să ia parte la şedinţă”.

Marţi, agenţia diplomatică a UE Acţiunea externă a Uniunii Europene, a criticat, de asemenea, procesul de luni, precizând că drepturile inculpaţilor la o judecată echitabilă şi un procesul corect „nu au fost respectate”.

„Inculpaţilor nu li s-a permis să numească avocaţi, iar accesul persoanelor la învinuiţi a fost foarte restricţionat. Procesul nu a avut loc în şedinţă publică. Reprezentanţii diplomatici nu au putut participa la procedurile judiciare, iar participarea rudelor deţinuţilor a fost blocată”, a declarat agenţia.

Publicaţia Apple Daily din Hong Kong, care citează un avocat din China continentală angajat de cele 12 persoane, a raportat că sentinţa de un an împotriva lui Tang şi Quinn a fost mai grea decât se aştepta. Avocatul a adăugat că familiile au la dispoziţie 10 zile pentru a contesta sentinţele.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor