Trei vameşi din Republica Moldova, suspendaţi după ce au lăsat să treacă un tir plin cu ţigări în România
alte articole
Trei angajaţi ai vămii de la Leuşeni au fost suspendaţi din funcţie, după ce un tir cu sute de mii de ţigări de contrabandă a trecut de controlul vamal din R. Moldova şi a fost descoperit în România, la Vama Albiţa.
Potrivit directorului Serviciului Vamal din R. Moldova, Tudor Baliţchi, cei trei colaboratori vamali sunt în momentul de faţă audiaţi, iar dacă se va constata că aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile de serviciu, vor fi reţinuţi.
Tirul a pornit de la o fabrică de sticlă din Chişinău şi se îndrepta spre Macedonia, relatează Jurnal.md. La vama Leuşeni, tirul a trecut fără să fie depistate ţigările, iar vameşii români au descoperit contrabanda. „Vom examina acţiunile fiecăruia dintre cei trei colaboratori. Urmează să ridicăm imaginile video, să vedem care au fost vameşii care au efectuat controlul. Nu vom permite la câţiva să păteze imaginea Serviciului Vamal”, a declarat Baliţchi, într-o conferinţă de presă.
Totodată, şeful Vămii a menţionat că provenienţa ţigărilor de contrabandă nu este clară, deocamdată. „Înţelegem că sunt implicate mai multe persoane”, a adăugat Baliţchi.
În legătură cu acest caz, va fi creat un grup de lucru, condus de Procuratura Generală din R. Moldova.