Filat discută joi, la Bruxelles, despre liberalizarea vizelor pentru R. Moldova
Premierul Vlad Filat prezintă, joi, la Bruxelles, primul raport de implementare a fazei doua a Planului de Acţiuni R. Moldova-UE privind liberalizarea regimului de vize, relatează UNIMEDIA.
De asemenea, premierul Vlad Filat va avea o întrevedere cu şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, şi cu Cecelia Malmstrom, comisarul european pentru justiţie şi afaceri interne.
În baza raportului care urmează să fie prezentat, la Chişinău va sosi o misiune a Uniunii Europene, pentru a stabili perioada liberalizării regimului de vize între UE şi Republica Moldova.
Premierul R. Moldova va participa, totodată, la summitul Partidului Popular European, care are loc joi la Bruxelles.
Miniştrii europeni de externe au dat luna trecută dat undă verde Republicii Moldova, pentru a doua etapă de implementare a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, primit de Chişinău în ianuarie 2011.
Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, şi-a exprimat speranţa, la sfârşitul lunii trecute, la Chişinău, că planul de acţiuni privind liberalizarea vizelor va fi finalizat până la sfârşitul anului 2013.
R. Modova negociază în prezent un Acord de Asociere şi de creare a zonei de liber schimb cu UE, iar documentul ar urma să fie semnat în septembrie anul viitor, la Vilinius, unde va avea loc summitul Parteneriatului Estic.