Traversare mai ieftină decât cu feribotul pe podul Calafat - Vidin

Dunărea (Epoch Times România)
Epoch Times România
13.06.2013

Traversarea Dunării pe noul pod Calafat-Vidin va fi mai convenabilă din punct de vedere financiar, taxa fiind de cca. patru ori mai mică faţă de tariful feribotului, relatează joi cotidianul Sega din Sofia.

Autoturismele vor trece Dunărea în schimbul sumei de 6 euro, în timp ce până acum se plăteau 23 de euro pentru traversarea cu feribotul. Autocarele vor plăti 25 euro, în timp ce tirurile - 37 euro. La Giurgiu-Ruse, autoturismele plătesc 2 euro în sensul de ieşire din Bulgaria şi 6 euro în sensul de intrare. Vehiculele de marfă de peste 3,5 tone plătesc 12 euro, iar tariful în cazul tirurilor este acelaşi - 37 euro.

După inaugurarea podului Calafat-Vidin, acesta va devia traficul care până acum trecea prin rute alternative. De aceea, proprietarul complexului de feribot Oreahovo-Bechet a anunţat că din 15 iunie taxele vor fi reduse cu 20%. De sâmbătă, taxa pentru tiruri va fi de 79 euro, 40 euro în cazul camioanelor, microbuzele vor plăti 36 de euro, iar autoturismele - 17 euro. Va fi percepută şi taxă de 1 euro pe călător.

La feribotul Zimnicea-Sviştov, taxele variază de la 4 euro pe autoturism şi 2 euro pe călător la 71 euro în cazul tirurilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor