Tratamentul pentru cancer la sân creşte riscul bolilor de inimă - susţine un studiu
alte articole
Tratamentele cu radiaţii pentru cancer la sân cresc riscul bolilor de inimă, conform unui nou studiu publicat în New England Journal of Medicine.
Un studiu publicat de New England Journal of Medicine, pe 13 martie, a constatat un risc crescut de boli cardiace ischemice la femeile care au fost expuse la radiaţii ca parte a tratamentelor pentru cancer la sân. Riscul crescut depinde de cantitatea de radiaţii la care este expusă inima, cu toate acestea, creşterea riscului este mică şi nu reprezintă un motiv de alarmare.
"Ar fi o tragedie dacă acest lucru ar opri femeile să mai facă radioterapie pentru cancerul la sân", a declarat Sarah Darby, autoarea principală a studiului pentru New York Times.
Constatările sunt importante deoarece medicii trebuie să fie conştienţi de faptul că pacientele care au fost tratate pentru cancer la sân ar putea avea un risc crescut de boli de inimă, astfel încât să ia asta în considerare împreună cu alţi factori.
Studiul motivează şi cercetarea unor modalităţi pentru a reduce expunerea inimii la radiaţii în timpul tratamentelor pentru cancer la sân.