Transformarea misiunii de pacificare din zona transnistreană nu va fi discutată la negocierile din februarie

Transformarea misiunii de pacificare din regiunea transnistreană nu va figura pe ordinea de zi a negocierilor în formatul „5 2” din această lună.
Tatiana Chiriac
11.02.2012

Transformarea misiunii de pacificare din regiunea transnistreană nu va figura pe ordinea de zi a negocierilor în formatul „5 2” din această lună.

Subiectul va fi abordat într-o perspectivă mult mai lungă şi într-o viziune mult mai complexă, a declarat pentru Info-Prim Neo vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov.

„Nu este vorba de o discuţie care ar soluţiona problema. Subiectul este unul politic. Trebuie să vedem cum a fost instituită actuala misiune de pacificare. Ea a fost instituită în baza unui acord semnat între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Transformarea misiunii presupune la fel un acord al acestor doi semnatari”, a precizat viceprim-ministrul.

Eugen Carpov a menţionat că statele participante în acest format de negocieri, SUA, Ucraina, cât şi UE şi OSCE, şi-au exprimat interesul faţă de discuţiile de transformare a misiunii de pacificare. „Avem un sprijin internaţional pentru ca discuţiile să demareze, dar trebuie să avem un consens şi cu Federaţia Rusă, astfel ca să avansăm pe o cale care să asigure atingerea rezultatului. Ideea este că trebuie să pregătim terenul pentru o decizie politică. Când această decizie va fi luată, o vom propune pentru discuţii oficiale în formatul „5 2”. Astăzi terenul cred că încă nu este pregătit”, a declarat Eugen Carpov.

Pe ordinea de zi a negocierilor „5 2” de la sfârşitul lunii februarie vor fi incluse subiecte ce ţin doar de elaborarea unui document privind principiile procesului de negocieri.

Transnistria nu agreează schimbarea actualului format de menţinere a păcii, a declarat aşa-zisul preşedinte al "republicii" Transnistria, Evgheni Şevciuk pentru un post local de televiziune.

„Misiunea de pacificatori este elementul de bază al securităţii. Partea transnistreană pledează pentru păstrarea acestei misiunii. Orice schimbare trebuie făcută doar cu acordul ambelor părţi”, a menţionat Evghenii Şevciuk.

Ambasadorul american în Republica Moldova, William H. Moser, a accentuat importanţa menţinerii dialogului constructiv în soluţionarea problemei transnistrene şi a dat asigurări că SUA vor contribui şi în continuare la acest proces.

Şi premierul Vlad Filat a avut o întrevedere cu ambasadorul american, William H. Moser. Discuţia s-a axat pe subiecte ce vizează relaţiile moldo-americane, situaţia politică din R. Moldova şi ultimele evoluţii în procesul de reglementare a problemei transnistrene. De asemenea, Vlad Filat a exprimat speranţa că următoarea rundă de negocieri în formatul “5 2″, va imprima o dinamică pozitivă procesului de reglementare.

Runda de negocieri va avea loc pe 28-29 februarie la Dublin, Irlanda.

Transformarea misiunii de pacificare din una militară sub egidă rusească în una de observatori civili sub mandat internaţional este o prioritate anunţată de Chişinău în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor