Traian Băsescu: USL e în floare şi s-a văzut acest lucru

Combinaţia dintre PSD şi PNL este împânzită în toată ţara încă din 2012, când au înşelat electoratul, pe fondul unor măsuri luate pe timp de criză, susţine Traian Băsescu.
Traian Băsescu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
21.02.2016

PSD şi PNL sunt adversarii Mişcării Populare şi, totodată, partide care nu mai pot asigura viitorul acestei ţări, a declarat preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, care vrea ca partidul său să aducă un "suflu nou în administraţia publică" şi să obţină 20% la alegerile parlamentare.

"Marele nostru adversar este PSD. PSD este un partid depăşit de vremuri şi, alături de aliaţii săi, trebuie scos de la putere, fie că vorbim de puterea locală sau de puterea la nivel naţional. Când vorbesc la aliaţi mă refer şi la PNL. (...) USL e în floare şi s-a văzut acest lucru, miercuri, la Camera Deputaţilor, când atât PSD cât şi PNL s-au retras din sală şi nu s-a întrunit numărul de voturi pentru aprobarea arestării deputatului Păun.

Deci, acesta este adversarul nostru; combinaţia PSD — PNL, care e împânzită în toată ţara încă de la alegerile din 2012. A fost un moment în care au înşelat electoratul, pe fondul unor măsuri pe care noi a trebuit să le luăm pe timp de criză. Avem obligaţia să-i readucem acolo unde le este locul — în opoziţie. Pentru ca PSD nu mai este un partid care reprezintă viitorul, cum şi noul PNL nu este un partid care mai poate asigura viitorul acestei ţări. Viitorul acestei ţări este Mişcarea Populară. Trebuie să fie o mişcare care să atragă toate generaţiile alături de ea", a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.

Obiectivul partidului condus de fostul preşedinte al României este, "pe de o parte pentru a veni cu un suflu nou în administraţia locală, iar pe de altă parte pentru a crea platforma de pe care MP să obţină un rezultat bun, într-un procent de 20%, la alegerile legislative".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor