Traian Băsescu, scrisoare către şefii celor două Camere ale Parlamentului

Preşedintele suspendat Traian Băsescu le-a scris şi le-a trimis cite o scrisoare vineri preşedintelui interimar Antonescu, premierului Ponta şi şefilor celor două Camere ale Parlamentului. În document, el le-a cerut să clarifice "imediat" regulile după care se va desfăşura referendumul din 29 iulie.
Preşedintele Traian Băsescu. (Administraţia prezidenţială)
Liviu Şerbănescu
13.07.2012

Preşedintele suspendat Traian Băsescu le-a scris şi le-a trimis cite o scrisoare vineri preşedintelui interimar Antonescu, premierului Ponta şi şefilor celor două Camere ale Parlamentului. În document, el le-a cerut să clarifice "imediat" regulile după care se va desfăşura referendumul din 29 iulie.

"În momentul de faţă, există neconcordanţe între legislaţia privind organizarea referendumului din 29 iulie 2012, decizii ale Curţii Constituţionale a României şi hotărârea Parlamentului de suspendare a Preşedintelui României. Vă solicit să clarificaţi imediat regulile după care se va desfăşura scrutinul din data de 29 iulie 2012. Este vorba, în primul rând, despre regulile de validare a referendumului, numărul şi locul de amplasare a secţiilor de votare din ţară şi din străinătate, despre formula de reprezentare în comisiile din secţiile de votare şi despre durata efectivă a votării", a transmis Traian Băsescu în scrisoarea deschisă.

"Absenţa acestor clarificări în cel mai scurt timp cu putinţă este profund nedemocratică, pentru că induce confuzii majore în rândul cetăţenilor români cu drept de vot", a mai subliniat preşedintele suspendat.

Totodată, Traian Băsescu adaugă că în condiţiile în care campania pentru referendum a început la 6 iulie, este corect să nu fie modificate regulile fixate deja, precum data şi numărul de alegători din listele electorale folosite şi în alegerile locale din 10 iunie.

"De asemenea, consider corect să menţineţi numărul secţiilor de votare din străinătate utilizate la alegeriile prezidenţiale din anul 2009", a scris TraianBăsescu.

El şi-a încheiat scrisoarea adresând rugămintea să fie luate "toate măsurile necesare ca referendumul să se desfăşoare în spiritul corectitudinii faţă de practicile Uniunii Europene şi a deplinului respect în raport cu Constituţia României şi legile ţării".

Senatul se va reuni în sesiune extraordinară marţi, iar Camera Deputaţilor - miercuri, pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor