Traian Băsescu: Documentul semnat de USL cu CNSC trebuie tradus şi trimis partenerilor din UE şi NATO
alte articole
Traian Băsescu a declarat joi seară că documentul semnat de conducerea USL cu CNSC, referitor la desfiinţarea Curţii Constituţionale, a DNA, a ANI şi a CNSAS, este un "atentat la statalitatea României" şi ar trebui imediat tradus şi transmis partenerilor din NATO şi UE.
"Acest document trebuie tradus imediat şi transmis tututor partenerilor noştri din UE şi NATO, pentru ca ei trebuie să ştie cine le sunt partenerii. Aceşti oameni nu au nimic sfânt în a-şi îndeplini obiectivele lor. Practica lor este un stat subordonat partidului, a fost practica lui Năstase şi Iliescu, asta este practica pe care vor să o reînvie", a spus Traian Băsescu, la Naşul TV.
El a precizat că intenţia exprimată de liderii USL Victor Ponta, Daniel Constantin şi Daniel Chiţoiu este "crimă la adresa României" şi "un atentat la statalitatea ţării".
"Vor să le readucă sub control politic, ceea ce este crimă la adresa României. Acest document confirmat de colonelul în rezervă/retragere Dogaru este un atentat la statalitatea României când vorbeşti de desfiinţarea unor instituţii ca CC, DNA, ANI, CNSAS. (...)Văd în acest acord şi în puciul pe care l-au dat unii din România de după al doilea război mondial. Văd un abuz", a mai declarat Băsescu.