Traficul a fost deschis pe DN 24D Bârlad – Tuluceşti
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă că începând cu ora 9: 30 a fost deschis traficul pe DN 24D Bârlad – Tuluceşti.
Totodată, CNADNR precizează că este închisă circulaţia pe 11 drumuri naţionale şi autostrăzi, respectiv: A2 Bucureşti – Feteşti, DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila, DN 23A Gologanu – Ciorăşti, DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti, DN 2C Costeşti – Slobozia şi DN 2N Bogza – Jitia, DN 2R Jitia – Vintileasca, DN 23 pe raza judeţului Brăila, DN 21A Bărăganu – Ţăndărei, DN 65A Roşiorii de Vede – Turnu Măgurele şi DN 3 Lehliu – Călăraşi.
De asemenea, CNADNR menţionează că la acea oră existau unele drumuri cu restricţii de circulaţie, printre care A2 tronsonul Feteşti-Cernavodă, restricţionat pentru vehicule cu masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone, DN22C Cernavodă-Basarabi, restricţionat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi DN3 Basarabi – Constanţa, restricţionat pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone.
Potrivit CNADNR, drumurile vor fi redeschise în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice. CNADNR roagă participanţii la trafic să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră în vederea prevenirii ambuteiajelor. De asemenea, conducătorii auto trebuie să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere existente şi să echipeze vehiculele adecvat (cauciucuri de iarnă, lanţuri, lopată).