Tomac, către Iohannis: Basarabenii au nevoie să ştie că ţara-mamă este pregătită să-i primească înapoi
alte articole
Preşedintele Executiv al PMP, Eugen Tomac, critică recentele declaraţii ale lui Klaus Iohannis legate de "nefezabilitatea" unirii Basarabiei cu ţara mamă.
"A spune astăzi că unirea nu este o soluţie de reîntregire a naţiunii române, înseamnă a da timpul înapoi şi a-i face din nou pe românii din R.Moldova prizonieri nefericiţi ai unei pagini gri de istorie", susţine Tomac.
An de an, pe 3 octombrie, Preşedintele Iohannis serbează, alături de comunitatea germană din România, în curtea Ambasadei Germaniei la Bucureşti, Ziua Naţională a Germaniei. Această dată marchează Ziua Reunificării Germaniei de Est cu Germania de Vest, după ce naţiunea germană a fost divizată, fără voia ei, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
"Astăzi am fost profund revoltat când am auzit, din vocea şefului statului român, că unirea R. Moldova cu România nu e “fezabilă”", scrie, pe Facebook, Tomac.
Deputatul PMP îi reaminteşte preşedintelui Iohannis că "naţiunea română a fost divizată printr-o înţelegere criminală a celor doi monştri, Hitler şi Stalin, şi milioane de români au avut de suferit cumplit în urma diabolicului pact Ribbentrop-Molotov."
În acest context, "a spune astăzi că unirea nu este o soluţie de reîntregire a naţiunii române, înseamnă a da timpul înapoi şi a-i face din nou pe românii din R.Moldova prizonieri nefericiţi ai unei pagini gri de istorie", susţine Tomac.
"Românii din R.Moldova au nevoie să ştie că ţara-mamă, România, este pregătită oricând să-i primească înapoi.
În preajma Centenarului, vă reamintesc, Domnule Preşedinte, că Basarabia a fost prima provincie care a votat, la 27 Martie 1918, unirea pe veci cu patria-mamă, România.
Noi nu avem un alt răspuns la înţelegerea criminală încheiată între Hitler şi Stalin decât să spunem răspicat că susţinem UNIREA celor două state româneşti.
Orice demnitar al statului român ce se aşează împotriva acestui curent, rămâne un prizonier al istoriei nefaste, închizându-şi astfel foarte multe opţiuni de construcţie cu privire la viitorul naţiunii române", concluzionează deputatul.
Reamintim că preşedintele Iohannis a opinat vineri, răspunzând la o întrebare a presei, că integrarea europeană a Republicii Moldova prin unirea cu România nu este o cale fezabilă în acest moment.
"Nu cred că putem să abordăm chestiunea printr-o cale indirectă. Moldova este clar angajată pe calea europeană şi, deocamdată, are Acordul de Asociere şi toată legislaţia secundară care decurge acolo, între timp, este perfectată, dar trebuie toate acestea implementate şi parcursul Moldovei trebuie consolidat. După care, Moldova trebuie ea să se hotărască dacă vrea să înceapă un parcurs care duce spre Uniunea Europeană sau nu. O scurtătură via unirea cu România cred că nu este o cale foarte fezabilă în acest moment", a declarat Iohannis, la Bruxelles, întrebat de presă cum apreciază integrarea europeană a Republicii Moldova prin unirea cu România.