Toate condamnările la moarte din California vor fi comutate pentru că sunt “incompatibile cu valorile” statului

Guvernatorul statului american California, Gavin Newsom, a declarat că va comuta toate condamnările la moarte din stat.
“Iau această decizie deoarece sunt ferm convins că uciderile autorizate de stat sunt incompatibile cu valorile Californiei”, a precizat Newsom într-o scrisoare deschisă adresată locuitorilor statului.
El a adăugat că aceasta este “una dintre cele mai dificile decizii” din întreaga sa carieră, potrivit site-ului de ştiri Meduza.
“Persoanele condamnate la pedeapsa cu moartea în California au provocat suferinţe de nedescris victimelor, familiilor acestora, comunităţilor locale şi statului nostru în ansamblu. Răul pe care l-au provocat se resimte de generaţii întregi. Mulţi locuitori din California sunt convinşi că cei care comit crime brutale merită moartea. Însă, în calitate de guvernator, am ajuns la concluzia că statul nu are dreptul moral de a le lua viaţa”, a scris guvernatorul.
Potrivit lui Newsom, această măsură va viza 548 de persoane condamnate la pedeapsa cu moartea în California. Conform datelor biroului guvernatorului, printre aceştia se numără 529 de bărbaţi şi 19 femei.
Cu toate acestea, pentru a reduce pedepsele în cazurile în care condamnaţii au mai multe condamnări pentru infracţiuni grave, este necesară aprobarea Curţii Supreme a statului. Acest lucru se aplică în cazul a 382 de deţinuţi, a adăugat guvernatorul.
Ultima sentinţă de condamnare la moarte din California a fost executată la 17 ianuarie 2006.
În 2019, Newsom, care se opune de mult timp pedepsei cu moartea, a instituit în California un moratoriu asupra executării sentinţelor.
Decizia de a comuta pedepsele cu moartea a fost luată de Newsom în contextul pregătirilor pentru părăsirea funcţiei de guvernator, pe care a deţinut-o opt ani. El va părăsi funcţia în ianuarie 2027. Este considerat unul dintre posibilii candidaţi ai Partidului Democrat la preşedinţia SUA.