Un grup suspectat că ar fi vândut piese de armament către Rusia a fost arestat în Polonia

Serviciile secrete poloneze au reţinut mai mulţi suspecţi acuzaţi că ar fi procurat componente de arme pentru Rusia, au declarat joi oficialii.
Printre agenţii suspectaţi se numără o femeie de 37 de ani de origine rusă şi cinci cetăţeni polonezi cu vârste cuprinse între 25 şi 52 de ani, a scris joi Tomasz Siemoniak, ministrul responsabil cu coordonarea serviciilor de informaţii ale ţării, pe X, relatează dpa.
Potrivit site-ului de ştiri Onet, aceştia au fost arestaţi de agenţia de informaţii interne ABW în urma unor descinderi efectuate în 21 de locaţii din trei regiuni, între 21 octombrie şi 2 noiembrie.
Suspecţii sunt acuzaţi că au achiziţionat mai multe componente utilizate pentru fabricarea de arme şi muniţii şi că le-au vândut în Rusia.
Procurorii au deschis o anchetă privind apartenenţa la o grupare criminală.
Scopul grupului ar fi fost acela de a exporta cartuşe şi muniţie reală din Polonia în Rusia fără a obţine autorizaţia necesară, au acuzat procurorii.
Suspecţii au procurat mărfurile online, a declarat un purtător de cuvânt al parchetului. "Au folosit vehicule echipate cu compartimente ascunse pentru a transporta mărfurile".
El a adăugat că suspecţii au trecut graniţa polono-rusă în mai multe rânduri, iar unele dintre transporturi au fost confiscate de grănicerii polonezi.
Patru suspecţi sunt acuzaţi, de asemenea, de spionaj. Aceştia sunt bănuiţi că au acţionat împotriva Poloniei în numele serviciilor secrete ruse pentru a obţine un avantaj financiar, consolidând în acelaşi timp capacităţile militare ale Rusiei.
Polonia, membră a UE şi a NATO, este unul dintre cei mai importanţi susţinători politici şi militari ai Ucrainei.
De asemenea, Polonia a primit puţin sub 1 milion de refugiaţi din ţară vecină. Varşovia a acuzat în repetate rânduri serviciile de informaţii ale Rusiei şi ale aliatului său, Bielorusia, că au trimis un număr mare de agenţi în ţară.