Tinerii sindicalişti din domeniul construcţiilor au organizat un flash-mob pentru a promova munca decentă
alte articole
Tinerii sindicalişti din cadrul Federaţiei Sindicatelor din Construcţii şi Industria Materialelor de Construcţie "SINDICONS" au desfăşurat joi, un flash-mob, cu genericul "Suntem pentru o muncă decentă şi un trai decent". Potrivit Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, pentru a-i susţine pe colegii din Republica Moldova, la flash-mob au participat şi sindicalişti din Ucraina, Belarus, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.
Scopul acţiunii a constat în susţinerea solicitărilor a lucrătorilor, angajaţi în industria construcţiilor, axate pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a protecţiei sociale şi economice.
Potrivit preşedintelui Federaţiei "SINDICONS", Victor Talmaci "acţiunea a fost întreprinsă pentru a sensibiliza autorităţile publice şi angajatorii cu scopul de a asigura o muncă decentă şi inofensivă pentru salariaţii din toate ramurile economiei naţionale, inclusiv din ramura construcţiilor".
De asemenea, în Chişinău s-a desfăşurat conferinţa internaţională ştiinţifico-practică "Modernizarea sindicatelor şi activităţile sale, ca o necesitate a timpului". Participanţii la conferinţă au menţionat că "problemele în domeniul muncii sunt în toate statele CSI". Participanţii au considerat că "organizaţiile sindicale trenuie să-şi unească eforturile pentru a soluţiona aceste probleme".
În opinia preşedintelui CNSM, Oleg Budza "modernizarea sindicatelor presupune şi perfecţionarea legislaţiei în vigoare, o abordare actuală în vederea selectării cadrelor, eliminarea risurilor şi reducerea accidentelor de muncă, mai ales în sfera construcţiilor".