Teodorovici: Beneficiarii POSDRU să stea liniştiţi, corecţiile de 25% nu se aplică automat tuturor
Consilierul primului ministru în problematica fondurilor europene, Eugen Teodorovici, a declarat joi, la Palatul Victoria, că „beneficiarii POSDRU trebuie să stea liniştiţi”, întrucât corecţiile financiare de 25% impuse de CE nu se aplică tuturor, ci doar pe proiectele pe care se constată deficienţe.
„Niciunul dintre beneficiarii finali care vor respecta regulile impuse de CE nu vor suporta corecţii financiare. Corecţiile sunt aplicate în special sistemului defectuos pe care România l-a avut în derulare până în 2011. Deci beneficiarii trebuie să stea liniştiţi, pentru că acele corecţii nu li se adresează în mod automat lor. Corecţiile financiare se vor aplica doar acolo unde se constată deficienţe”, a explicat consilierul premierului Ponta.
Teodorovici a spus că suma pentru care se aplică acele corecţii financiare este de aproximativ 75 milioane de euro, iar corecţiile vor fi aplicate în urma verificărilor făcute „caz cu caz”.
Întrebat dacă se putea negocia o corecţie mai mică de 25%, Teodorovici a spus că nu se poate negocia nivelul corecţiei. „Corecţia financiară a fost dată în urma unui audit al CE şi în urma unui raport final. (...) Nu suntem la piaţă să negociem o astfel de corecţie cu partea comunitară”, a spus consilierul primului ministru. El a adăugat că statul membru nemulţumit de o astfel de decizie luată de Comisie se poate adresa Curţii Europene de Justiţie.
„Cine spune de negocierea unei corecţii ori nu cunoaşte metodologia de lucru, ori dezinformează”, a insistat Eugen Teodorovici.
Traian Băsescu a declarat miercuri seară că în scrisoarea pe care Victor Ponta a prezentat-o şi în care a susţinut că POSDRU a fost deblocat, se constatau progrese, arătând însă că guvernul a fost ,,incompetent” în negocieri, deoarece premierul a acceptat anulări de finanţări de 25%.
,,În ceea ce priveşte relaţia cu UE constat că se deteriorează continuu, iar în cursul lunii noiembrie guvernul a primit o avalanşă de scrisori care nu îi aduceau neapărat cele mai bune veşti. O să încep chiar cu prima la care am văzut un adevărat scenariu. Este un ziarist de pe la Cluj venit la o televiziune din asta de ştiri, are ceva mai mult păr decât mine şi care face un mare scenariu cu Victor Ponta: <>, la care Ponta <>. <>, la care prin inteligenţa secretarei domnului Ponta, Ponta tocmai avea şi el exemplarul din scrisoare, dar i-au minţit pe români în ceea ce era în scrisoare. Face parte din modul de a guverna a lui Victor Ponta şi vreau să clarificăm puţn lucrurile pentru că oamenii aşteaptă”, a spus Traian Băsescu într-o conferinţă de presă.
Preşedintele României a susţinut că în scrisoarea prezentată de Ponta se constatau progrese, dar în realitate premierul a acceptat ca aceia care au primit finanţări pe POSDRU să fie nevoiţi să ramburseze 25% din ce au primit. ,,Doctorul Ponta a spus <>. Vreau să vă spun ce se scrie în scrisoare. În scrisoare se constată progrese şi era timpul, din aprilie până acum, să fi făcut şi guvernul Ponta ceva progrese în consolidarea sistemului de management a banilor europeni, de control, de combatere a conflictului de interese şi aşa mai departe. Deci scrisoarea începe în ton pozitiv, politicos. Pe urmă vin însă realităţile a ceea ce urmează să se întâmple”, a punctat Băsescu.
,,Şi realităţile sunt următoarele. Guvernul Ponta de dragul de a putea să facă sceneta cu ziaristul de la Cluj şi cu Victor Viorel Ponta a acceptat anulări de finanţări cu 25%. Asta înseamnă că toţi cei care au primit finanţări pe POSDRU trebuie să ramburseze 25% din ce au primit. Şi aici vorbim de universităţi, vorbim de întreprinderi mici şi mijlocii, vorbim de oameni tineri care au vrut să îşi facă o afacere. Pentru ca în timpul campaniei să poată avea loc sceneta ziaristului şi al lui Ponta care venea cu bani în studio guvernul a acceptat fără nicio reţinere corecţii de 25% pe banii pe care i-a dat deja (...)”, a completat şeful statului.
Traian Băsescu a susţinut că guvernul a fost ,,incompetent” în negociere, iar pentru că ,,nu a făcut nimic” de la instalare şi până la auditul care a avut loc în luna noiembrie a acceptat ,,fără remuşcări” corecţii de 25%. ,,Eu cred că guvernul a fost incompetent în negociere şi pentru că nu a făcut nimic de la instalare şi până la auditul care a avut loc în luna noiembrie a acceptat fără remuşcări corecţii de 25%. Sunt sume foarte mari. Dar lucrurile nu se opresc aici”, a opinat preşedintele României.