Teodorovici, acuzat că face lobby pentru schimbarea legii anti-fumat
alte articole
Nici n-am apucat bine să cuantificăm efectele benefice ale reducerii fumatului în România după interzicerea acestuia în localurile publice, că PSD, prin vocea lui Eugen Teodorovici, fostul consilier al premierului Mihai Tudose, vorbeşte de anihilarea ei, a avertizat senatorul Mihai Goţiu, de la USR, pe pagina sa de Facebook.
"Pretextul invocat de d-nul Teodorovici e fals şi cinic în acelaşi timp: aşa-zisa scădere a încasărilor la buget. "Uită" însă să vorbească despre uriaşele costuri la bugetul Sănătăţii şi despre suferinţele pe care fumatul le cauzează. La fel cum "uită" să-i menţioneze pe adevăraţii profitori ai unei eventuale relaxări a Legii anti-fumat: marii producători de ţigări", a subliniat Mihai Goţiu.
În opinia senatorului nu e nimic nou sub soare, Teodorovici nu face decât să se alăture şi el unei liste fără de sfârşit de lobby-şti care au susţinut şi susţin interesele industriei tutunului.
"Întrebarea e, însă, mai acceptăm astăzi minciunile care timp de aproape un secol au generat profit de miliarde şi miliarde de dolari producătorilor de ţigări, ignorând tragediile, suferinţele şi costurile sociale şi financiare cauzate?", a adăugat Mihai Goţiu.