Tensiuni în USL: "Face declaraţii idioate", susţine Daniel Chiţoiu despre ministrul Niţă
alte articole
Vicepremierul Daniel Chiţoiu (PNL) l-a atacat recent pe ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă (PSD), despre care a afirmat că face "declaraţii idioate", referindu-se la investiţiile în domeniul energiei.
„Investiţiile în domeniul energiei au crescut, dar au fost stopate acum o lună de zile din cauza unei declaraţii idioate a ministrului Niţă, privind investiţiile în domeniul energiei electrice, pentru că au blocat toate investiţiile în acest domeniu. Băncile au stopat orice finanţare şi toate proiectele în derulare, ori acest lucru este dezastruos pentru domeniul energetic”, a afirmat Daniel Chiţoiu într-o şedinţă din 16 mai, relevă pesurse.ro.
Pe de altă parte, în şedinţa BPN al PNL de săptămâna trecută, Crin Antonescu le-a spus direct colegilor de partid că liberalii "Sunt singuri împotriva PSD şi a lui Traian Băsescu".
În aceeaşi şedinţă, Crin Antonescu şi-a sfătuit colegii să nu se lase provocaţi sau atraşi în dispute politice cu colegii de alianţă şi îi atenţionează că USL nu mai este ce era înainte de 9 decembrie.
Liderul PNL a subliniat situaţia tensionată din USL trebuie dezamorsată înainte de vacanţa parlamentară.