Tenis: Venus Williams va reintra înaintea US Open, pentru a fi în formă la New York
alte articole

Campioana americană de tenis Venus Williams, cu probleme de sănătate de mai multă vreme, a anunţat că va participa la concursuri înaintea US Open, al 4-lea şi ultimul turneu al anului contând pentru Marele Şlem şi care va debuta pe 26 august, inclusiv la World Team Tennis, o competiţie în care este membră în clubul Washington Kastles.
De altfel, declaraţia lui Venus a fost făcută în legătură cu gruparea din capitala SUA în care evoluează, dublă câştigătoare a competiţiei, sezonul deschizându-se în prezenţa Primei Doamne, Michelle Obama şi a fostei mari campioane Billie Jean King.
"Mă simt mai bine, voi munci din greu pentru a reveni", a spus Venus Williams, 33 de ani, care a lipsit, preventiv, de la Wimbledon, după 16 prezenţe consecutive. "Vreau să-mi folosesc timpul rămas (până la US Open) până când mă voi simţi pregătită 100%. Este dificil să joci din nou după o accidentare, este şi mai greu să fii încrezătoare când nu eşti bine pregătit. Sper să revin, însă, cu ceva timp înainte de US Open", a precizat cea mai vârstnică dintre surorile Williams.