Tenis: Sistemul de antrenament din China, contestat după eşecurile lui Li Na
alte articole
Secretarul Federaţiei chineze de tenis a deplâns faptul că Li Na n-a reuşit să se menţină la nivelul ei din prima jumătate a anului 2011, când a câştigat turneul de la Roland Garros, în opinia oficialului eşecurile jucătoarei datorându-se presupusei sale fragilităţi mentale, legată de sistemul de antrenament de stat, relatează AFP.
Sun Jinfang a afirmat că nr. 8 mondial, învinsă vineri la US Open în turul III de tânăra englezoaică Laura Robson, are tendinţa să clacheze în timpul meciurilor, deoarece s-a concentrat doar asupra sportului de la cea mai fragedă vârstă.
Li Na a pierdut 6-4, 6-7 (5/7), 6-2 contra lui Robson, cedând ultimele patru ghemuri.
"Noi am constatat de mult că Li Na poate claca brusc. De ce? Fiindcă sportivii ca ea n-au primit o educaţie bună", a declarat Sun într-un interviu civilizat, potrivit agenţiei Xinhua.
"Li Na a ales să se concentreze asupra tenisului de la o vârstă foarte fragedă, dar i-a lipsit o parte foarte importantă a educaţiei", a spus oficialul. "Prin urmare, nu s-a format destul din punct de vedere mental. Sunt multe lucruri pe care nu le poate face singură", a adăugat el.
"Ştie când e pe punctul să clacheze (mental)... dar nu ştie cum să reacţioneze în faţa acestei situaţii", a comentat Sun.
Sistemul de stat din China pentru sportul şcolar, în care copiii se antrenează până la şapte ore pe zi, a fost criticat pentru lacunele sale în materie de educaţie.
Desprinsă de federaţia chineză în 2008, Li Na, 30 de ani, a fost autorizată să înfiinţeze propria structură de antrenament şi să păstreze o mare parte din câştigurile sale.
După această decizie, Li Na a cunoscut o perioadă foarte fastă pe plan sportiv. Finalistă la Australian Open în 2011, după câteva luni, la Roland Garros, ea a devenit prima jucătoare din China care câştigă un turneu de Mare Şlem.
Actualul sezon a fost însă pentru Li Na dezamăgitor, pentru prima dată din 2008 ea nereuşind să atingă sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem.
Li Na a cerut responsabililor sportului din China să acorde şi altor sportivi dreptul să-şi urmeze carierele fără a fi stânjeniţi de controale guvernamentale rigide.