Tenis - Cupa Davis: Echipa Spaniei pentru semifinala cu SUA

Jucătorul de tenis spaniol David Ferrer la Openul Australiei. (NICOLAS ASFOURI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
04.09.2012

În absenţa lui Rafael Nadal, nerefăcut după problemele de la genunchi, echipa Spaniei îl va avea ca lider pe David Ferrer în semifinala cu SUA din Cupa Davis, programată între 14 şi 16 septembrie la Gijon, pe zgură.

Căpitanul spaniolilor Alex Corretja a anunţat că lângă Ferrer, nr. 5 mondial, se vor afla Nicolas Almagro (12 ATP), Marcel Granollers şi Marc Lopez.

Corretja l-a lăudat pe Ferrer, care a acceptat să vină la echipă deşi a avut un an încărcat. "Ferrer este un exemplu de urmat. A spus la finele anului trecut că are nevoie de odihnă, dar s-a răzgândit şi când a fost nevoie de el, a spus da".

Spania vânează al 4-lea titlu în ultimii 5 ani. În confruntările cu americanii, cu 32 de "Salatiere de argint" în palmares, scorul este egal, 5-5, dar ultimele două întâlniri au fost câştigate de iberici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor