Tenis: Marius Copil a egalat, 1-1, după prima zi cu Finlanda, în Cupa Davis
Marius Copil a egalat scorul, 1-1, în meciul cu Finlanda contând pentru grupa I a zonei euro-africane a Cupei Davis, învingându-l cu 3-6, 6-4, 2-6, 6-4 în sala "Horia Demian" din Cluj-Napoca, vineri, pe Harri Heliovaara.
În prima confruntare, Finlanda reuşise să puncteze prin primul său jucător, Jarkko Nieminen (locul 39 ATP), care a dispus cu 7-5, 6-1, 6-2 de Victor Crivoi (nr. 354 mondial).
În partida care a adus egalarea formaţiei române, prima noastră rachetă, Marius Copil a început destul de timid, pierzând prima manşă, în special din cauza unui slab procentaj al principalei sale arme, serviciul, reuşind doar 32 la sută cu primul serviciu. Afectat şi de o răceală rebelă, Copil s-a încălzit apoi, servind mult mai puternic şi plasat, dominând jocul destul de clar, dovadă că, deşi s-au disputat 4 seturi, meciul abia a depăşit 2 ore.
Sâmbătă, de la ora 14,00, are loc partida de dublu, perechea României fiind alcătuită din Horia Tecău şi Florin Mergea, o regăsire după 4 ani într-un cuplu care a făcut minuni în perioada junioratului. Cuplul finlandez se anunţă a fi Jarkko Nieminen-Timo Nieminen.
Duminică, în ultima zi, de la ora 13,00, sunt programate jocurile Marius Copil - Jarkko Nieminen şi Victor Crivoi - Harri Heliovaara.