Tenis: Încă o victorie pentru Halep

Miercuri, la Sofia, Simona Halep a câştigat a doua victorie în Turneul Campioanelor, după victoria în faţa franţuzoaicei Alize Cornet, cu scorul de 6-4, 6-4 şi este practic în semifinale.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep (Elsa / Getty Images)
Epoch Times România
31.10.2013

Miercuri, la Sofia, Simona Halep a câştigat a doua victorie în Turneul Campioanelor, după victoria în faţa franţuzoaicei Alize Cornet, cu scorul de 6-4, 6-4 şi este practic în semifinale.

A 50-a victorie din acest an pentru româncă o propulsează mai aproape de al şaselea trofeu din acest sezon şi de finala din Sofia.

În primul set împotriva franţuzoaicei de pe locul 27 WTA, Simona a condus cu 3-1 însă adversara sa a revenit şi a egalat. Simona a trecut din nou în avantaj, 5-3, apoi după game pierdut, a încheiat primul set cu 6-4, cronometrat la 51 de minute.

Românca a început setul doi printr-o serie de trei ghemuri câştigate la rând, însă şi-a pierdut mai apoi serviciul şi scorul s-a transformat în 3-1. Halep a reuşit un nou break iar dominaţia partidei a alternat între cele două oponente, cu ghemuri pierdute pe serviciul propriu, până la scorul de 5-3. Contănţeanca ajunsă anul acesta numărul 14 mondial, s-a impus cu scorul de 6-4, după ce şi-a valorificat serviciul în ultimul game.

Cea mai bună jucătoare de tenis a momentului din România, Halep este principala favorită a competiţiei dotată cu premii de 750.000 de dolari de la Sofia, care încheie acest sezon în circuitul WTA. Marţi, într-un meci ce a durat doar 68 de minute, Halep a trecut în prima fază de rusoaica Anastasia Pavliucenkova, cu scorul de 6-3, 6-3.

În 2011, la primul tur din Moterrey, Simona Halep a pierdut în faţa lui Cornet la scorul de 5-7, 1-6.

În următoarea partidă, Simona o va întâlni pe ucraineanca Elina Svitolina, sportivă calificată prin înlocuirea rusoaicei Maria Kirilenko, aceasta fiind obligată să se retragă din competiţie de o accidentare.

Acest an a fost cel mai benefic pentru Serena Williams, cu 78 de victorii, urmată de poloneza Agnieszka Radwanska (56) , de cehoaica Petra Kvitova (51) şi Halep (50).

Până acum, în cadrul Turneului Campioanelor, românca şi-a asigurat 120 de puncte WTA şi 65.000 de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor