Simona Halep a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor de la Sofia

Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Mike Ehrmann / Getty Images)
Epoch Times România
30.10.2013

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor de la Sofia, victorie cu 6-3, 6-3 în faţa rusoaicei Anastasia Pavliucenkova (N. 6), marţi seara, în grupa Serdika.

Halep, principala favorită a competiţiei, s-a impus după o oră şi 8 minute de joc şi este lider în grupă după prima rundă.

Simona Halep, numărul 14 mondial, a câştigat a patra confruntare din tot atâtea cu Pavliucenkova, pe care învins-o recent în semifinalele turneului de la Moscova, cu 6-2, 6-1. Precedentele victorii au fost în 2012 în şaisprezecimi la Dubai (6-4, 6-2) şi anul acesta, la Tokyo, în primul tur, cu 3-6, 7-6 (5), 3-0 (abandon al rusoaicei).

În primul meci al grupei, franţuzoaica Alize Cornet a profitat de abandonul rusoaicei Maria Kirilenko la scorul de 5-0, în primul set.

Ana Ivanovic (Serbia) a dispus cu 6-0, 6-2 de bulgăroaica Ţvetana Pironkova, în grupa Sredeţ.

Primele două clasate în fiecare grupă se califică în semifinalele competiţiei dotat cu premii totale de 750.000 de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor