Tenis: Cehia-Spania 2-2, în finala Cupei Davis

Epoch Times România
18.11.2012

Deţinătoarea Cupei Davis, echipa de tenis a Spaniei a egalat scorul în finala 2012 de la Praga, după ce, duminică, David Ferrer l-a învins în 3 seturi pe Tomas Berdych, cu 6-2, 6-3, 7-5.

Decizia în această a 100-a finală a celei mai prestigioase competiţii internaţionale de tenis masculin pe echipe se va juca, aşadar, în ultima partidă, dintre rachetele numărul 2 ale celor două formaţii, cehul Radek Stepanek şi Nicolas Almagro.

Calculul hârtiei, din punct de vedere strict statistic, al ierarhiei ATP, îl indică drept favorit pe Almagro, nr. 11 mondial, în vreme ce Stepanek, un jucător de peste 30 de ani, ocupă locul 37. Dar postura de gazdă şi experienţa (27 de ani spaniolul, 33 cehul) pot răsturna orice pronostic, "scenariul" actualei finale fiind perfect pentru spectacolul găzduit de arena O2.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor