Tenis: Australian Open - Victoria Azarenka, în finală, cu Li Na

Jucătoarea belarusă Victoria Azarenka. (Julian Finney / Getty Images)
Epoch Times România
24.01.2013

Jucătoarea belarusă Victoria Azarenka, deţinătoarea titlului, s-a calificat în finala turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem din acest an, în care o va întâlni pe chinezoaica Li Na, a şasea favorită.

Joi, la Melbourne, Azarenka a întrecut-o cu 6-1, 6-4 pe americanca Sloane Stephens, care nu a reuşit să confirme performanţa din sferturile de finală cu Serena Williams, considerată la debutul turneului una dintre pretendentele la titlu.

Azarenka a obţinut pentru a treia oară în carieră calificarea într-o finală de Mare Şlem, după cea câştigată în 2012 la Melbourne şi apoi cea pierdută la US Open.

"M-am simţit invadată de emoţie, am realizat că sunt foarte aproape de finală. A fost o tensiune teribilă", a explicat Azarenka după victorie, adăugând câteva minute mai târziu la postul ESPN: "Nu mai puteam să respir, credeam că fac o criză de inimă".

În prima semifinală, chinezoaica Li Na a învins-o pe rusoaica Maria Şarapova, a doua favorită, cu 6-2, 6-2.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor