Tăriceanu: Propun ca desemnarea candidatului PNL pentru prezidenţiale să se facă pe baza unui scrutin intern
alte articole
Fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, la o conferinţă de presă, că va propune în cadrul PNL organizarea unui scrutin intern prin care să fie desemnat candidatul liberal pentru alegerile prezidenţiale din 2014.
“Propunerea mea este ca în PNL desemnarea candidaturii la alegerile prezidenţiale să se facă pe baza unui scrutin intern, de alegeri interne, aşa cum se procedează în Franţa, Marea Britanie, în marile ţări europene. Cred ca acest sistem are un mare atu, prin faptul că dă posibilitatea fiecarui membru PNL să aleagă, să participe şi să voteze. Alegerile interne ne vor permite să selectam candidatul cel mai bun, care să aibă şansele cele mai mari de izbândă în alegerile care urmează. Astfel vom intări PNL, pentru că vom motiva membrii noştri, pentru că le vom da o responsabilitate pe care n-au avut-o până acum. Totodată, vom deschide partidul, vom aduce oameni noi care vor şi ei sa ia parte la luarea deciziilor. Aducem oameni noi, idei noi şi astfel vom da dovada nu numai că suntem cel mai vechi partid din România, ci şi cel mai democratic”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul conferinţei de presă.
Senatorul PNL a adăugat că România are nevoie de un preşedinte care să nu provoace conflicte aşa cum a făcut Traian Băsescu, un om care să încerce să rezolve problemele cetăţenilor, pentru că “românii tânjesc după o stabilitate politică, o democraţie politică” care să redreseze economic ţara.
Tăriceanu: Sunt extrem de îngrijorat de discuţiile şi deciziile interne în PNL
Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o serie de discuţii şi decizii interne care au apărut la nivelul PNL, precizând că va pleda, în cadrul Consiliul Extraordinar din 23 februarie, pentru modificarea statutului partidului, “în sensul realizării alegerilor pe baza unui sistem de vot uninominal şi nu pe sistem de listă”.
“Sunt extrem de îngrijorat de discuţiile şi deciziile interne în PNL. Prima este modificarea statutului la următorul Congres. Pledez pentru modificarea statutului în sensul realizării alegerilor în PNL pe baza unui sistem de vot uninominal şi nu pe un sistem de listă, aşa cum se pare că se conturează destul de puternic această idee. Dacă vom merge pe sistem de listă, atunci va începe să domnească în PNL teama de represalii şi răzbunării, ceee ce îngrădeşte libertatea de expresie, de iniţiativă. Acest lucru ţine de vremuri demult apuse la care nu vreau să mă gândesc. PNL trebuie sa fie un partid în care să se permită selecţia naturală a liderilor. Al doilea lucru care mă îngrijorează este suspendarea activităţii Curţii de Onoare şi Arbitraj (instanţa supremă de jurisdicţie a PNL, cu atribuţiuni şi competenţe privind respectarea prevederilor Statutului – n.r.) care va avea exact aceleaşi consecinţe. Toate acestea vor fi un mare pas înapoi pentru PNL”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.
Alegerile interne în PNL este posibil să se desfăşoare în martie 2014
Senatorul liberal Călin Popescu Tăriceanu a precizat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu există niciun motiv pentru care alegerile interne în PNL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţie din partea partidului să se desfăşoare mai devreme de martie 2014.
“Nu există nicio raţiune să fie organizate mai devreme de martie 2014. În SUA, ele se organizează exact în toiul verii. Orice alt sistem, altă încercare ar însemna o acţiune prematură, o mare eroare. Desemnarea acum a unui candidat ar fi o eroare, altfel ratăm posibilitatea de a motiva alţi oameni care vor să se alăture”, a afirmat Tăriceanu.
Întrebat de un jurnalist dacă îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale, liberalul a răspuns că nu a luat încă o hotărâre în legătură cu acest aspect, pentru că prezidenţialele vor avea loc abia peste 2 ani. Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu a negat o posibilă candidatură la conducerea PNL.
“Nu voi candida pentru o altă funcţie din cadrul conducerii PNL. Sunt colegi mai tineri sau care au aspiraţii legitime şi în acelaşi timp am privilegiul ca în calitate de fost preşedinte să fac parte din biroul politic. Consider că Antonescu a condus partidul care a obţinut o victorie importantă. Este importantă menţinerea unei stabilităţi politice în cadrul PNL”, a conchis Tăriceanu.
Întrebat de un jurnalist dacă desemnarea prezidenţiabilului din partea PNL prin scrutin intern, implică retragerea sprijinului oferit liderului liberal, Crin Antonescu pentru această candidature, Tăriceanu a explicat că “nu întotdeauna persoana care este preşedintele partidului poate întruni condiţiile candidatului la preşedinţie. Asta nu înseamna că eu contest cumva calităţile şi posibilităţile cuiva, inclusiv ale preşedintelui PNL”.
Fostul premier, a mai menţionat că doreşte ca în PNL să se înscrie “oameni noi”, dar care să nu provină din alte partide, pentru că “îmi repugnă traseismul politic”.
“Vreau să deschidem uşile partidului, să aducem oameni noi. Sunt foarte mulţi oameni tineri care îşi pun speranţe şi cărora nu trebuie să le curmăm aceste speranţe că pot sa schimbe în bine ţara. Cred că acest lucru e crucial pentru viitorul PNL. Altfel, riscăm să ne întoarcem în istorie şi după cum ştiţi perioada în care dezbaterile libere erau interzise pe mine mă infioara. Dacă vrem să câştigăm încrederea cetăţenilor trebuie să demonstrăm că suntem un partid cu adevărat democrat”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu: Fac un apel ca la Congres colegii să promoveze idei democratice şi nu autocratice
Senatorul PNL, Călin Popescu Tăriceanu a făcut apel la colegii săi de partid ca la Congresul Extraordinar din 23 februarie să nu promoveze idei autocratice, ci unele democrative.
“Fac un apel, ca la Congres, colegii să promoveze idei democratice şi nu autocratice. Fac apel la PNL, la mass-media, la toate partidele pentru votarea acestei propuneri care poate să schimbe cursul politic şi democratic în România şi poate fi o dovadă că România este capabilă să se înscrie pe drumul cel bun”, a concluzionat fostul premier.
Până în prezent, singurul candidat la alegerile prezidenţiale din 2014, propus şi susţinut de către PNL şi implicit USL, este liderul liberal Crin Antonescu.
Mihai Voicu (PNL): Decizia cu privire la candidatul USL pentru prezidenţiale a fost luată deja
Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL a făcut, vineri câteva precizări referitor la declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu, care consideră că trebuie să existe un scrutin intern prin care să fie desemnat candidatul la Preşedinţie, anunţă B1 TV. Astfel, Voicu a afirmat că "decizia cu privire la candidatul pentru alegerile prezidenţiale nu doar din partea PNL, ci şi din partea USL, a fost luată deja, atât separat, în Congresul PNL, cât şi în congresele celorlalte partide membre USL, adică PSD şi PC".
În opinia lui Voicu, acum eforturile liberalilor trebuie să se axeze pe pregătirea "alegerilor prezidenţiale şi pentru alegerea domnului Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al României".
"Decizia cu privire la candidatul pentru alegerile prezidenţiale nu doar din partea PNL, ci şi din partea USL, a fost luată deja, atât separat, în Congresul PNL, cât şi în congresele celorlalte partide membre USL, adică PSD şi PC. Mai mult decât atât, eu cred că tot Partidul Naţional Liberal trebuie să fie în acest moment pus în mişcare pentru pregătirea alegerilor prezidenţiale şi pentru alegerea domnului Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al României. Dezbaterea internă pe acest subiect, din punctul meu de vedere, este închisă. Doar campania electorală şi pregătirea alegerilor trebuie să conteze în acest moment", a explicat Mihai Voicu.