Tăriceanu (PNL): Unii ar trebui să scape de obsesia suspendării preşedintelui

Călin Popescu Tăriceanu, liderul deputaţilor PNL, a precizat miercuri, referitor la o nouă suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, că "mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţă până seara".
Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)
Epoch Times România
31.10.2012

Călin Popescu Tăriceanu, liderul deputaţilor PNL, a precizat miercuri, referitor la o nouă suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, că "mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţă până seara".

Fostul prim-ministru a fost întrebat dacă se pune problema unei noi suspendări a preşedintelui Traian Băsescu, în contextul în care preşedintele PE, Martin Schulz, i-a îndemnat pe politicienii de la Bucureşti să lase deoparte luptele partizane.

"Cred că trecem de la sârbă la vals, ca să mă exprim elegant. Nu are nicio legătură discursul preşedintelui cu a doua parte a întrebării... E un subiect care mi se pare că este adus în discuţie într-un mod nepotrivit, cred că România şi mediul politic, mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţa până seara", a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

Fostul premier a subliniat că România a fost ”într-un fel slăbită” în plan european de episodul suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

"O ţară cum este România care vara trecută a fost în mod predominant măcinată de acest conflict politic major nu poate să contribuie cu deplinătatea forţelor sale ca problemele europene să-şi găsească o rezolvare. Cu alte cuvinte, noi nu ne putem aduce contribuţia pe care mulţi o aşteaptă pentru că România este într-un fel slăbită în urma acestei situaţii politice pe care am traversat-o în vara trecută", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Prim-ministrul Victor Ponta a precizat luni că împărtăşeşte opinia lui Crin Antonescu şi anume că nu va fi cazul unei noi suspendări a lui Traian Băsescu. Crin Antonescu a evidenţiat că, în situaţia în care USL va câştiga peste 50%, numirea premierului USL e singura soluţie de stabilitate.

Victor Ponta a precizat că orice altă soluţie decât desemnarea premierului din partea alianţei care a câştigat ar reprezenta o criză politică de care România nu are nevoie în acest moment.

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat duminică, referitor la o nouă suspendare a preşedintele Traian Băsescu, că există această posibilitate după alegerile parlamentare, doar în cazul în care acesta nu îl va numi prim-ministru pe Victor Ponta, în ipoteza în care USL câştigă alegerile. Antonescu a susţinut, totuşi, că acest lucru nu crede că se va întâmpla şi a subliniat că o nouă suspendare a lui Traian Băsescu nu reprezintă un obiectiv al USL.

Această idee a unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui a fost lansată de către Dan Voiculescu, preşedintele-fondator al PC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor