Tăriceanu, desemnat candidatul ALDE pentru funcţia de prim-ministru
alte articole
Călin Popescu-Tăriceanu este candidatul desemnat de ALDE pentru funcţia de prim-ministru după alegerile parlamentare din 11 decembrie, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, co-preşedintele partidului, Daniel Constantin.
"Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii în interiorul partidului, dar şi din interacţiunea pe care aceştia au avut-o în această perioadă cu electoratul, a rezultat necesitatea ca partidul nostru, ALDE, să aibă un candidat desemnat pentru funcţia de prim-ministru, după alegerile parlamentare din 11 decembrie şi acesta este domnul Călin Popescu-Tăriceanu, având în vedere experienţa domniei sale, dar şi rezultatele pe care nu numai guvernul le-a avut în perioada 2004 – 2008, dar şi cetăţenii le-au avut în acea perioadă. (...)
Oameni cu care am interacţionat în toată această perioadă de campanie şi precampanie şi care sunt oarecum nostalgici după acele vremuri în care, cred că, lucrurile au evoluat mai mult decât pozitiv. (...) A fost singura perioadă, cred eu din 2000 şi până în prezent, când cetăţenii au cunoscut transferul de bunăstare din indicatorii economici, pe care şi astăzi îi vedeţi pozitiv la nivel naţional, către buzunarul propriu. Cu alte cuvinte, au crescut salariile, au crescut pensiile în acea perioadă şi aceste elemente principalele au stat la baza deciziei noastre", a declarat Daniel Constantin.
La rândul său, Tăriceanu a subliniat faptul că astăzi, principiile fundamentale, constituţionale ale ţării sunt puse în pericol, iar "România, astăzi, pare a fi condusă de un grup pentru care interesele României sunt străine."
"Astăzi vedem că principiile democratice fundamentale, drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt ameninţate, vedem că este pusă sub semnul întrebării chiar demnitatea şi suveranitatea naţională. De aceea cred că aceste alegeri au o importanţă deosebită pentru viitorul României. Miza alegerilor este pentru viitorul României, pentru aceste valori fundamentale, pentru ca aceste valori să fie respectate şi că, în final, să prevaleze interesul naţional", a subliniat liderul ALDE.
Tăriceanu susţine că această responsabilitate, de a fi nominalizat drept candidatul ALDE pentru funcţia de premier după alegeri, îl obligă "şi mai mult decât până acum, ca toate energiile mele să le pun în slujba românilor şi a României".
De cealaltă parte, adversarii politici ai liderului ALDE l-au acuzat de multe ori în trecut că a majorat în mod nesăbuit cheltuielile publice în anii 2007-2008, fapt ce a determinat afundarea ţării într-o criză economică profundă din care a reuşit să iasă abia după 5-6 ani.