Tăriceanu critică dezbaterea pe tema Justiţiei organizată de GDS: "Mi s-a părut o scenă ca în Coreea de Nord!"

Considerat unul dintre cei mai acerbi critici ai Justiţiei şi luptei anticorupţie, liderul ALDE i-a ironizat pe cei ce au participat la dezbaterea organizată de GDS pe tema legilor Justiţiei trimiţând săgeţi în special spre Ludovic Orban, liderul PNL care, deşi a avut dosar făcut de DNA, nu a "sărit la gâtul" procurorilor.
Loredana Diacu
22.11.2017

alte articole

Calin Popescu Tariceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
22.11.2017

Preşedintele Senatului , Călin Popescu Tăriceanu, politician cu dosar penal pe rolul Înaltei Curţi, a criticat miercuri prezenţa şefei DNA şi a preşedintelui PNL la o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social (GDS) pe tema modificărilor legilor Justiţiei, relatează Hotnews.

"Mi s-a părut o scenă ca în Coreea de Nord în care cetăţenii, în ciuda lipsurilor, preamăresc regimul", a declarat Tăriceanu, criticând dezbaterea în cadrul căreia, reamintim, filozoful Gabriel Liiceanu a atras atenţia că am ajuns în punctul în care democraţia şi-a atins limitele, România fiind condusă de clanuri.

Tăriceanu a fost extrem de dur la adresa liderului PNL, Ludovic Orban, susţinând că acesta i-a amintit de bancul comunist în care un condamnat la moarte prin spânzurare îşi întreabă călăul dacă trebuie să aducă şi săpunul.

"L-am văzut pe Orban la acea jelanie organizată la GDS cum în faţa Procurorului General (procurorul-şef DNA - n.red.) îşi recunoştea vina de a fi îndrăznit vreodată să militeze pentru drepturile cetăţenilor. E cea mai penibilă situaţie în care am văzut vreun politician din '90 şi până acum... Modul în care un partid politic se raportează mi se pare cu totul neaşteptat, de un penibil fără limite", a declarat Tăriceanu.

Reamintim că la dezbaterea de ieri, Ludovic Orban a opinat că ne confruntăm cu o ameninţare la adresa democraţiei.

"Cei care sunt astăzi la putere, grupurile dominante care conduc în momentul de faţă treburile publice sunt nişte grupuri care sunt profund deranjate de tot ce înseamnă instituţie independentă şi de orice om liber, cetăţean, procuror sau funcţionar public care nu-i ascultă, care încearcă să-i facă să răspundă pentru ce au făcut."

Orban a mai reamintit că există un "fir roşu" de ocupare a tuturor instituţiilor, drept dovadă ceea ce se întâmplă la Curtea de Conturi, ASF etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor